Consilierii locali din municipiul Sibiu se întrunesc vineri într-o ședință extraordinară pentru a vota noul regulamentul de instituire și administrare a taxei speciale de salubrizare.
Pe 5 februarie urmează ca printr-un proiect de hotărâre consilierii locali să își dea girul pentru aprobarea Regulamentului de instituire și administrare a taxei speciale de salubrizare în Municipiul Sibiu.
După ce s-au făcut sute de sugestii și reclamații la dezbaterea publică legat de majorările prețurilor de colectare și ridicare a deșeurilor din oraș (DETALII AICI), noul regulament propune ajustarea valorii abonamentelor ce include un număr prestabilit de ridicări anuale ale recipientelor în vederea acoperirii cheltuielilor serviciului de salubrizare și stabilirea obligației lunare de plată.
Valoarea abonamentelor este următoarea:
Abonamentul Eco – 31,5 lei/lună (12 de ridicări pe an)
Abonamentul Practic – 42 lei/lună (26 de ridicări pe an)
Abonamentul Maxi – 49,5 lei/lună (36 de ridicări pe an)
Prețuri mai mici pentru imobilele cu una sau două persoane
Pentru utilizatorii din imobilele cu o persoană volumul anual disponibil pentru abonamentul alocat se reduce cu aproximativ 62%, iar pentru utilizatorii din imobilele cu două persoane se reduce cu aproximativ 24% costurile fiind ajustate în mod corespunzător astfel:
Pentru abonamentul Eco
12 lei/lună pentru imobilele cu o persoană
24 lei/lună pentru imobile cu două persoane
Pentru abonamentul Practic:
16 lei/lună pentru imobilele cu o persoană
32 lei/lună pentru imobilele cu două persoane
Vedeți mai jos noul regulament ce va fi aprobat vineri, 5 februarie.
[better-wp-embedder width=”100%” height=”400px” download=”all” download-text=”” attachment_id=”378505″ /]