Marius Boca, noul coordonator al centrului de vaccinare de la Redal - Primăria explică schimbarea Cristinei Chelcea

Medicul primar Marius Liviu Boca este noul coordonator al centrului de vaccinare din cadrul Redal Expo din Sibiu. Primăria Sibiu a explicat, pentru Ora de Sibiu, care au fost motivele pentru care, inițial, vaccinarea la Sibiu a fost coordonată de Cristina Chelcea, soția directorului DSP, și de ce a fost înlocuită.

Cristina Chelcea, soția directorului DSP Sibiu, Daniel Chelcea, nu mai este coordonatorul centrului de vaccinare din cadrul Redal Expo. Aceasta a fost înlocuită cu medicul Marius Boca. Chelcea a coordonat vaccinarea încă din data de 18 ianuarie, de când s-a deschis centrul, fiind desemnată de Primăria Sibiu. Acum a fost înlocuită fiindcă, potrivit unui act normativ, poziția poate fi ocupată doar de un medic specialist.

„Centrul de vaccinare de la Redal a fost pregătit de Primăria Sibiu și deschis în data de 18 ianuarie, conform dispozițiilor instituțiilor abilitate. Însă, actul normativ prin care trebuiau stabilite criteriile de desemnare a medicului coordonator al centrului de vaccinare și formele legale pentru angajarea personalului a fost publicat doar vineri, 29 ianuarie 2021 (Ordinul nr. 72/2021). Pentru a putea deschide centrul de vaccinare din data de 18 ianuarie (data începerii celei de-a doua etape de vaccinare), Primăria Sibiu a asigurat personalul medical necesar prin delegarea a 4 medici din cabinetele școlare. Având în vedere că nu existau prevederi legale pentru desemnarea unui coordonator de centru, persoana care a coordonat acțiunile în centrul de vaccinare a fost doamna dr. Cristina Chelcea, medic la unul din cabinetele școlare din Sibiu, care și-a îndeplinit în mod exemplar atribuțiile. Însă, având în vedere că Ordinul menționat specifică faptul că această poziție poate fi ocupată doar de un medic specialist, doamna dr. Chelcea nu mai poate continua coordonarea centrului. Pe această cale, primarul Astrid Fodor mulțumește public doamnei dr Chelcea pentru că și-a asumat rolul de coordonator și pentru că acțiunile s-au desfășurat în bune condiții în centrul de vaccinare”, spune Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.

CITEȘTE ȘI: Cristina Chelcea, schimbată de la comanda centrului de vaccinare din Sibiu – ”Întrebați la Primărie”

Doctorul Marius Boca este medic primar în medicină generală. El va coordona activitățile din centrul de vaccinare de la Redal.

„După publicarea în data de 29 ianuarie a Ordinului care prevede criteriile și formele de angajare a coordonatorului și personalului centrelor de vaccinare, pentru a desemna un coordonator al centrului, Primăria Sibiu a contactat mai mulți medici care să îndeplinească cele două criterii specificate în Ordin: să fie medic specialist în oricare dintre specialităţile din domeniul medicinei umane și să fie de acord să își asume, prin declaraţie pe propria răspundere, disponibilitatea de îndeplinire a activităţilor de coordonare a centrului de vaccinare. În urma acestor discuții, Primăria Sibiu a încheiat contractul cu doctorul Marius Liviu Boca, medic primar în medicină generală, care a fost de acord să ocupe poziția de coordonator al centrului de vaccinare de la Redal Expo”, mai spune Gligore.

Ultima oră

Un răspuns la “Marius Boca, noul coordonator al centrului de vaccinare de la Redal – Primăria explică schimbarea Cristinei Chelcea”