Urmărire în trafic la Cisnădie - Fugarul nu avea permis de conducere
FOTO arhivă

Un bărbat din Șura Mare se afla sâmbătă la volan, în Cisnădie. Polițiștii rutieri i-au făcut semn să oprească, dar bărbatul și-a continuat drumul. După ce a coborât din mașină și a încercat să fugă, a fost totuși prins.

La data de 30 ianuarie, în jurul orei 18,30, în Cisnădie, polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire șoferului unui autoturism condus pe strada Cetății. Conducătorul auto nu a oprit, și-a continuat deplasarea urmărit de echipajul de poliție pe străzile Cetății și Măgurii, iar în apropiere de intersecția cu strada Stejarului a oprit autoturismul și a cobrât cu intenția de a fugi.

Acesta a fost prins în scurt timp de către polițiști care au constatat că cel aflat la volan este un bărbat în vârstă de 30 de ani, din Șura Mare, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Ultima oră