Sibian bolnav cronic, reprogramat la vaccinare - ”Am fost trimis dintr-o parte în alta. Nimeni nu are vreo explicație”
Foto Facebook Primaria Orasului Avrig

Schimbarea schemei de vaccinare i-a nemulțumit pe mulți dintre sibienii care au fost reprogramați la centrele la care aveau rezervat un loc. În principal bolnavii cronici sunt cei care sunt nemulțumiți de reprogramările pentru vaccinare. Unul dintre aceștia, un bărbat de 37 de ani din Orlat, susține că a fost nedreptățit atunci când programarea de la centrul din Avrig i-a fost schimbată din data de 31 ianuarie pentru 17 februarie, în condițiile în care socrii și mama sa au fost chemați pentru vaccinare cu o zi mai repede decât erau programați. Directorul DSP Sibiu, Daniel Chelcea, spune că totul s-a petrecut perfect legal, pentru că asta este noua schemă de vaccinare impusă de Ministerul Sănătății.

Ioan Părău are 37 de ani și este din Orlat. Bărbatul spune că din anul 2005 suferă de o boală cronică, motiv pentru care imediat ce s-a putut, s-a programat pentru vaccinare. Urma ca în data de 31 ianuarie să primească prima doză la centrul din Avrig, la fel ca mama și socrii săi. Doar că a primit un telefon în data de 29 ianuarie, prin care era informat că a fost reprogramat pentru ziua de 17 februarie. În schimb, mama și socrii săi, persoane care au peste 65 de ani, au fost chemați la vaccinare cu o zi înainte de programare, adică în data de 30 ianuarie. ”Sâmbătă 30.01.2021 sun la linia de programare sa întreb motivul reprogramării mele. Primesc ca răspuns că nu ei au făcut reprogramare și că reprogramarea sa făcut de la centrul din Avrig. Duminică 31.01.3021 ajung la centrul de vaccinare cu mama și socrii care aveau programare. Întreb la domnișoara de la triaj de ce am fost reprogramat in condițiile in care sunt bolnav cronic și ministrul sănătății spune clar că persoanele peste 65 de ani și bolnavii cronici indiferent de vârstă au prioritate. Primesc răspuns că ei nu pot face reprogramări, acestea se fac de la centrul de programări. Revin cu telefon la centru și explic tipului de acolo cele întâmplate. Îmi zice că au primit mesaj sa spună tuturor persoanelor care suna, cu o problemă ca a mea , că toate programările începând cu data de 29.01.2021 au fost decalate cu o săptămână. Îi răspund că nu este adevărat pentru că eu in momentul in care mi-am făcut programare am mai făcut și pentru părinții mei. Îmi spune că nu poate să ofere mai multe date.”, este povestea bărbatului din Orlat.

Acesta este nemulțumit de faptul că, deși este bolnav cronic, trebuie să mai aștepte până primește prima doză de vaccin anti covid.

S-a schimbat schema

Chiar dacă este nemulțumit, bărbatul din Orlat nu a fost ”sărit„ peste rând. În situația lui se află mulți sibieni, bolnavi cronici, care au fost reprogramați ca urmare a modificării strategiei de vaccinare din cauza dozelor puține de vaccin anti covid.

”Schema s-a schimbat de două ori. Inițial s-a dat prioritate bolnavilor cronici și persoanelor de peste 65 de ani, pentru ca de vinerei au rămas persoanele de peste 65 de ani. Dacă este vorba despre un bolnav cronic, acesta a fost sunat pentru reprogramare. Coordonatorii centrelor de vaccinare fac eforturi uriașe pentru a-i aduce pe vârstnici la vaccin, din cei programați. Sunt sunați și chemați mai repede, dacă rămân doze în acel moment. Unii pot veni, alții nu…de aceea sunt sunați poate cu o zi înainte de programare pentru a veni la centru. În prima perioadă, de exemplu, când erau și bolnavii cronici prioritari, unii au fost sunați să vină mai repede, nu au putut, iar apoi, când de vineri s-a schimbat schema, s-au trezit că sunt reprogramați…Tocmai pentru că se încearcă să nu se piardă nicio doză, sau cât mai puține, se cheamă sibienii mai repede chiar și cu o zi…din păcate însă, în cazul în care sunt doze disponibile din diverse motive în ziua aceea, nu se pot chema decât cei prioritari, adică, în acest moment, se cheamă doar persoanele peste 65 de ani, programate deja, nu putem vaccina cronicii”, explică colonelu Daniel Chelcea, directorul DSP Sibiu.

 

Ultima oră