razie în trafic la cristian - patru șoferi beți prinși în mai puțin de o oră
FOTO arhivă

Patru șoferi au crezut probabil că dacă e duminică, nu o să fie opriți de poliția rutieră. Așa că au consumat alcool și s-au urcat la volan. Dar, s-au înșelat, pentru că în Cristian au fost trași pe dreapta și puși să sufle în etilotest.

În dimineața zilei de 31 ianuarie, în intervalul orar 05.00 – 06,00, pe raza localității Cristian, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au desfășurat o acțiune fulger pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului.

Astfel, în doar 60 de minute, au fost identificați patru conducători auto ale căror testări cu aparatele etilotest au arătat un rezultat pozitiv.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Gura Râului, depistat conducând cu o concentrație de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, un localnic în vârstă tot de 56 de ani, cu o concentrație de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, și doi sibieni în vârstă de 36, respectiv 64 de ani, care conduceau cu o concentrație de 0,13, respectiv 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei patru șoferi au fost sancționați contravențional atât cu amendă în valoare de 1.305 lei fiecare, cât și cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.
Acțiunile polițiștilor șelimbăreni continuă.

Ultima oră

Comentariul meu