Orar schimbat în școli - Orele on line vor fi grupate pe zile

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a confirmat că o decizie finală privind redeschiderea școlilor va fi luată în cursul zilei de marți.

Cîmpeanu a făcut precizări și cu privire la cele cinci categorii de elevi și profesori care vor continua să facă ore online chiar și în situația ipotetică în care școlile se vor deschide din 8 februarie. Ministrul spune că deși scenariul hibrid a fost eliminat, orele online vor fi grupate, acolo unde se impune, scrie Digi 24.

Vor fi cinci situații în care elevii vor face cursuri hibrid sau online, a explicat Sorin Cîmpeanu. „Deși scenariul hibrid fusese eliminat, el va funcționa pentru elevii sau profesorii cu vulnerabilități, care nu vor putea merge fizic în școli”, a precizat Ministrul Educației. 

Acesta a mai spus în cadrul conferinței de presă că doar trei state membre UE, Germania, Danemarca și Portugalia nu au dechise grădinițele și școlile primare.

Cele cinci categorii de profesori și elevi care vor face cursurile tot de acasă și dacă se deschid școlile

  • elevii care au vulnerabilități medicale
  • elevii care prezintă simptome de Covid
  • elevii care au aparținători în familie cu vulnerabilități
  • profesorii cu vulnerabilități medicale
  • profesorii care prezintă simptome de Covid

”Programul orar trebuie realizat de școală astfel încât elevii să aibă orele online grupate. Acest lucru este valabil doar în ipoteza în care se va decide ca elevii să revină în școli din 8 februarie”, a mai spus Cîmpeanu.

Ministrul Educației a oferit și un exemplu în acest sens. „Concret, profesorul de matematică ce are interdicție de a veni fizic la școală își va ține orele de matematică  grupate în aceeași zi a săptămânii, pentru a nu fi puși elevii în situația de a avea ora online de la 8 la 9 și apoi celelalte ore la școală”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Anterior, Ministrul Educației anunțase patru situații în care poate funcționa în continuare școala online, elevii care au contraindicații medicale pentru prezență fizică sau au vulnerabilități, elevii cu aparținători în familie care au vulnerabilități medicale certificate ca atare, elevii care prezintă simptome, cu recomandarea Ministerului Sănătății, dar și a Ministerului Educației să rămână acasă, precum și profesorii care prezintă vulnerabilități sau simptome și care vor rămâne acasă și vor face predare-învățare online.

„Scenariul hibrid este eliminat din opțiunile sistemice, dar nu poate fi eliminat pentru acei copii care trebuie să stea acasă și trebuie să aibă acces la învățătură”, a mai pecizat Ministrul Educației.

15% dintre clădirile şcolare nu au şi nici nu au demarat procedurile pentru autorizaţia de securitate la incendiu

Cîmpeanu a mai declarat că 15% dintre clădirile şcolare care necesită autorizaţie de securitate la incendiu nu au acest document şi nici nu au făcut demersurile necesare pentru obţinerea lui, iar alte aproape 20% au procedurile în curs.

„Situaţia pentru cele 26.471 de clădiri în care se derulează actul didactic, clădiri în care funcţionează cămine-cantină şi clădiri în care funcţionează săli de sport este următoarea: puţin peste 15% au autorizaţie de securitate la incendiu, aproape 20% dintre aceste clădiri sunt în curs de obţinere a acestor autorizaţii, aproape 50%, conform legii, nu necesită autorizaţie, iar 15% sunt clădiri şcolare care necesită autorizaţie de securitate la incendiu şi care nu au autorizaţie şi nici măcar nu sunt în curs de obţinere. Lipsa avizelor sau lipsa autorizaţiilor nu împiedică şcolile să se concentreze pe acţiunile de prevenţie pentru securitatea la incendiu, lucru pe care o să îl aducem în atenţia inspectoratelor şcolare şi autorităţilor locale cum maximă apăsare”, a afirmat Ministrul Educației.

El a mai spus că autorizaţiile de securitate la incendiu sunt „responsabilitatea clară a autorităţilor locale” pentru toate cele 26.471 de clădiri din sistemul public de învăţământ și că în cursul acestei săptămâni va fi organizată o videoconferinţă cu toate inspectoratele şcolare judeţene pentru a discuta aceste aspecte.

Sursa: Digi 24

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Cred că dacă îl punem pe onor dom ministru (nu e nimic greșit la redactare) și pe toți înaintașii dumnealui la acest Minister, în fața unor studenți/elevi să susțină ceva cursuri….. cred că ne râd
    și puii de cur’că!!!!!!!!!