Medicul care a fost de gardă la Matei Balș - ”Infirmiera a văzut cum ardea unul din pacienți”
Foto Oana Cuzino

Medicul Cătălin Apostolescu este cel care a fost de gardă în noaptea în care a avut loc incendiul de la Matei Balș. El este cel care a spart geamurile pentru a ajunge la pacienții care strigau după ajutor. El a povestit momentele teribile prin care au trecut el și colegii lui din spital.

Medicul Cătălin Apostolescu este unui dintre cei mai buni infecţionişti pe care-i are România.

Recent a fost numit şi director medical al Spitalului de Boli Infecţioase „Matei Balş”. De când a început pandemia, Apostolescu a fost în prima linie clipă de clipă. Tot el fost de gardă şi în noaptea când a izbucnit incediul la Spitalul Matei Balş. „Am auzit un strigăt. Era o voce bărbătească. Apoi am auzit alt strigăt de ajutor. Era o voce feminină. Am ieşit din camera de gardă, dar deja pe hol era un fum foarte, foarte gros şi nu am mai putut să înaintez.Şi atunci am ales varianta să salvez oamenii care erau în balcon. Eram la vreo 8-10 de salonul unde a izbucnit incendiul.

Sistemele de alarmă au pornit imediat şi noi am fost cei care am oprit curentul. La început nu a fost nicio explozie, dar după 3-4 minute s-a auzit o bubuitură. Eu ieşisem deja pe balcon, acolo erau mai mulţi pacienţi, am încercat să deschid şi alte geamuri, dar nu am putut să le forţez, erau din termopan. Am încercat să intru pe altă parte din clădire, iar nu am putut din cauza fumului. Între timp, colegii începuseră să evacueze din pacienţi”, a declarat Cătălin Apostolescu la Antena 3.

„Era zgomotul alarmei, erau ţipetele pacienţilor… Încercam cu disperare să scoatem cât mai repede pacienţii. Nu ne-am limitat doar la tărgile pompierilor. I-am scos şi în pături. Trebuia să ne mişcăm cât mai repede. Au fost afectate de incendiu două saloane, alte două de fum. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Care a fost sursa nu ştiu. Infirmiera a intrat în salon, focul izbucnise deja, nu a putut să vadă prea mult. Focul a izbucnit în mijlocul salonului. Erau trei paturi în acel salon, toate trei ocupate. Infirmiera care tocmai ieşise din salon a auzit un strigăt, s-a întors şi a văzut pacientul cum ardea. A pus o pătură pe el şi a oprit sursa de oxigen. Nu a putut să înainteze şi să oprească oxigenul şi la ceilalţi”, a mai declarat Cătălin Apostolescu la postul de televiziune.

Medicul infecţionist a vorbit şi despre frigul din saloanele spitalului

„Nu a fost foarte frig în timpul nopţii. Nu a fost o temperatură confortabilă, dar nici foarte rece. În tot pavilionul, aproape toţi pacienţii erau dependenţi de oxigen şi le-am spus la internare să nu aducă mijloace de încălzire. Ăsta a şi fost motivul pentru care noi am adus în saloane pături suplimentare. Nu ştiu să fii fost aeroterme în saloane, nu cunosc fiecare caz individua’, a mai explicat medicul…Evident, ne-am temut mereu că putem ajunge la o astfel de tragedie. Consumul de oxigen la nivelul întregului spital a crescut enorm de când a început pandemia COVID. În fiecare salon avem câte 2-3 pacienţi la care merge oxigenul din plin. 15 – 20 până la 30 de litri pe minut. Şi o scânteie electrostatică poate să declanşeze un incendiu. Toate spitalele COVID sunt supuse acestui risc’, a fost avertismentul medicului infecţionist.

Sursa www.adevarul.ro

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică