Numai tată nu se poate numi un bărbat din Scoreiu care a ajuns pe mâna polițiștilor după ce și-a bătut fiica în nenumărate rânduri. Fata a obținut un ordin de protecție împotriva lui, dar bărbatul l-a încălcat și s-a apropiat de fată la mai puțin de 50 de metri.
La data de 28 ianuarie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au reținut un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Scoreiu, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, respectiv nerespectarea măsurilor instituite printr-un ordin de protecție provizoriu.
În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 10,00, o tânără în vârstă de 16 ani, domiciliată în Scoreiu, a solicitat intervenția polițiștilor, reclamând faptul că tatăl său o lovește.
Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de violență în familie, iar împotriva bărbatului s-a emis un ordin de protecție provizoriu, printre măsurile dispuse fiind și aceea de a păstra o distanță minimă de 50 de metri față de fiica sa.
Întrucât în jurul orei 13,00, bărbatul ar fi pătruns în spațiul din care fusese evacuat, apropiindu-se la o distanță mai mică de 50 de metri față de fiica sa, pe numele persoanei în cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor instituite printr-un ordin de protecție provizoriu, fiind luată totodată și măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță.
În cursul acestei zile bărbatul va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.