informații noi despre decalarea vaccinării în românia - lămuriri importante

Persoanele eligibile pentru etapa a doua de vaccinare anti Covid vor fi reprogramate, deoarece nu sunt suficiente doze de ser. Programările persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani nu vor suferi modificări, măsura aplicându-se doar pentru celelalte categorii eligibile. Programările vor fi decalate cu zece zile.

Începând cu data de 28 ianuarie, 35.304 persoane care deservesc activități esențiale programate la vaccinare în perioada 28 ianuarie–11 februarie sunt în curs de replanificare pentru administrarea primei doze. Programarea la vaccinare a acestor persoane s-a amânat cu 10 zile, începând cu data de 8 februarie, în ordinea programării inițiale.

informații noi despre decalarea vaccinării în românia - lămuriri importante

Având în vedere:

  1. Diminuarea cantităților de vaccin livrate anterior de BioNTech Pfizer, precum și lipsa predictibilității privind tranșele de vaccin livrate de compania Moderna, pentru lunile februarie și martie. Precizăm că această companie farmaceutică a anunțat, astăzi, livrarea la data de 5 februarie, a 42.000 de doze (reducere de aproximativ 20%), însă a oferit asigurarea că numărul acestora va fi suplimentat ulterior;
  2. Comunicatul EMA din 28 ianuarie privind modificarea Rezumatului Caracteristicilor Produsului (RCP) Comirnaty, respectiv clarificarea indicației de administrare a dozei de rapel la exact 21 de zile după administrarea primei doze.

CNCAV ia ca măsură de siguranță, pentru asigurarea administrării rapelului la persoanele cărora li s-a administrat doza 1, reprogramarea, începând cu data de 30 ianuarie, a celor 66.884 persoane sub 65 de ani, pentru administrarea dozei 1, între 30 ianuarie și 11 februarie, pentru data de 16 februarie și ulterior, în ordinea planificării inițiale.

Persoanele cu vârsta peste 65 ani rămân la programarea inițială. Totodată, se va continua vaccinarea persoanelor din centrele rezidențiale și medico-sociale, a persoanelor dializate, imobilizate sau nedeplasabile și a celor fără adăpost.Fiecare persoană va fi înștiințată prin SMS cu privire la data și intervalul orar la care a fost reprogramată pentru vaccinare, va primi prin e-mail o nouă recipisă și va regăsi informațiile în secțiunea „Programările mele” din contul realizat în platforma de programare. Totodată, noile date vor fi comunicate și telefonic.”Facem precizarea că această situație este una temporară, până la data de 15 februarie. Astfel, ca organism interministerial cu rol de coordonare a Campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, CNCAV se preocupă să asigure un mediu favorabil și sigur pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a tuturor activităților de vaccinare.
În acest moment, interesul fundamental de sănătate publică în România este reprezentat de vaccinarea, pe baza consimțământului informat, a cât mai multor persoane, într-un interval de timp cât mai scurt. CNCAV salută interesul crescut al cetățenilor pentru vaccinare, interes relevat de datele privind numărul mare de persoane care s-au vaccinat efectiv și de persoane care s-au înscris pentru vaccinare.”, transmite Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică