Proiectul trenului urban între Sibiu și Șelimbăr - USR PLUS cere o dezbatere publică
FOTO: arhivă

Primăria Sibiu a anunțat că s-au făcut primii pași către implementarea proiectului trenului urban ce ar urma să lege Șelimbărul de Aeroport, via Sibiu. Traseul va fi stabilit în funcție de indicatorii de trafic de pe această axă. Consilierul local Raul Apostoiu a cerut în cadrul ședinței de joi a Consiliului Local ca toate aceste date să fie făcute publice, pentru ca mai apoi sibienii să poată participa la o dezbatere publică.

”Se menționează despre un studiu de trafic. Vă propun organizarea unei consultări publice, ocazie cu care reprezentanții specialiștilor care au participat la elaborarea studiului să prezinte rezultatele studiului, dar și datele care au stat la baza concluziilor, iar sibienii să își prezinte la rândul lor opiniile și propunerile pentru îmbunătățire. Considerăm că pentru finalizarea cu succes a acestui proiect este necesară susținerea de către toate grupurile politice din Consiliul Local, dar și a beneficiarilor, locuitorilor Sibiului, dar și cei ai localităților învecinate”, a fost cererea lui Raul Apostoiu de la USR.

 

Ultima oră