Dispare ștampila la Ministerul Fondurilor Europene - Cine mai solicită ștampilă va fi sancționat

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a anunțat că în ministerul pe care îl conduce nu se mai solicită ștampilă. Demnitarul a mai spus că angajații care nu vor respecta această regulă vor fi sancționați.

Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a semnat un ordin prin care interzice utilizarea ștampilei în cadrul ministerului.

Dispare ștampila la Ministerul Fondurilor Europene - Cine mai solicită ștampilă va fi sancționat

„Am semnat astăzi un ordin de ministru prin care le este interzis funcționarilor din zona fondurilor europene să solicite ștampilă pe documente. Se tot dau legi în acest domeniu, există reglementări, dar proasta obișnuință în administrație continuă acest obicei care nu are nicio bază legală. Niciun birocrat de la stat nu va respecta aceste legi, reglementări care interzic solicitarea ștampilei dacă nu există sancțiuni. Toate legile pe această temă apărute până acum au fost ignorate fluierând de către funcționărime. Acest lucru se schimbă la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene din acest moment”, a anunțat Cristian Ghinea, pe Facebook.

Cei care nu vor respecta regula vor fi sancționați.

Fapta de a solicita aplicarea ștampilei săvârșită de către funcționarii publici sau personalul contractual din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene va constitui, în urma ordinului semnat astăzi de către ministrul Cristian Ghinea, abatere disciplinară și va fi sancționată conform prevederilor legale.

„De astăzi, prin acest ordin, va constitui abatere disciplinară să se ceară ștampilă pe documentele cerute de la autorități, de la beneficiari, de la oricine intră în legătură cu autoritățile de management sau alte departamente ale ministerului”, a precizat Ghinea.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică