Un bărbat a incendiat o mașină la Mediaș
FOTO: arhivă

Polițiștii sibieni au reținut un bărbat în vârstă de 28 de ani, care, în luna decembrie, ar fi incendiat o mașină parcată pe o stradă din Mediaș.

„În cursul zilei de 26 ianuarie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un medieșean, cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere”, informează IPJ Sibiu.

Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, este bănuit că, în noaptea de 18 decembrie 2020, în jurul orei 00,15, ar fi incendiat un autoturism parcat pe strada Horea din municipiul Mediaș.

Autorul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică