S-au întors cu bani din afară și i-au dat pe amenzi - Tineri amendați că nu au stat în carantină
foto arhivă

Doi tineri sibieni au primit amenzi în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei. Este vorba despre doi tineri, unul în vârstă de 23 de ani, din Alțâna și unul în vârstă de 25 de ani, din Hosman, reveniți din străinătate.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 127 de forțe ale poliției și poliției locale.

Astfel, au fost verificate 909 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 59 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 231 de mijloace de transport, din care 55 de mijloace de transport în comun.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei, din care:

  • 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei. Este vorba despre 2 tineri, unul în vârstă de 23 de ani, din Alțâna și unul în vârstă de 25 de ani, din Hosman, reveniți din străinătate.
  • 47 de sancțiuni în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și
  • 4 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Polițiștii locali sibieni au verificat 217 persoane și au aplicat 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei / izolării și 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 de lei pentru nerespectarea măsurii portului măștii de siguranță.

În cursul zilei de 26 ianuarie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse pe raza stațiunilor montane Bâlea și Păltiniș.

În urma desfășurării activităților au fost  aplicate două avertismente scrise  pentru nerespectarea măsurilor dispuse.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.

În data 26 ianuarie, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 14 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul al produselor alimentare din județul Sibiu. A fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 10000 pentru etichetare necorespunzătoare a produselor alimentare.

Ultima oră