Un accident rutier a avut loc, miercuri, pe DN7, Valea Oltului, pe raza orașului Călimănești. Trei mașini sunt implicate în eveniment.
Accidentul, în care au fost implicate trei autoturisme, s-a petrecut în zona Cârligul Mic.
„În urmă cu puțin timp polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Călimănești și Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la un eveniment ruiter ce a avut loc pe D.N.7. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, respectiv la km 201+500m, pe raza orașului Călimănești, pct.Cârligul Mic, a avut loc un accident rutier în care sunt implicate trei autoturisme”, informează Cătălin Udrea, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.
Din primele informații, ar fi rezultat vătămarea corporală a unei singure persoane.
La momentul redactării acestei știri, traficul este blocat total, fiind efectuată cercetarea la fața locului pentru stabilirea cu exactitate a cauzei producerii evenimentului rutier.