Termenul de eliberare a cărților de identitate pentru șelimbăreni, prelungit la 30 de zile

Cărțile de identitate ale șelimbărenilor nu vor mai fi eliberate în termen de 7 zile de la depunerea actelor, ci în maxim 30 de zile. Decizia a fost luată la nivelul Direcției Generale de Evidență a Persoanelor București și transmisă tuturor Serviciilor de Evidență a Persoanei din țară.

Decizia acestei autorități este motivată lipsa materialelor pentru producerea și tipărirea acestora care trebuie asigurate de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date București, subordonată Ministerului Afacerilor Interne. Această instituție este responsabilă pentru achiziționarea materialelor necesare producerii acestor documente pentru toate structurile de evidență a persoanelor din țară.

Astfel, șelimbărenii care își depun cererile pentru o nouă carte de identitate o vor primi în maxim 30 de zile, și nu în 7, așa cum era până acum prevăzut termenul.

Prin excepție, cetățeanul care se află într-o situație deosebită, ce poate justifica solicitarea eliberării cărții de identitate într-un termen mai scurt, se va putea adresa șefului serviciului, sens în care va depune o cerere.

Serviciul de Evidență a Persoanelor al comunei Șelimbăr își desfășoară în continuare activitatea cu publicul în condiții normale și va prelua toate solicitările cetățenilor cu privire la eliberarea actelor de identitate.

Actele de identitate valabile vor fi lăsate în posesia titularului până la eliberarea noii cărți de identitate. Prin “acte de identitate valabile” se înțelege și actele expirate în perioada stării de urgență, stării de alertă precum și în perioada de 90 de zile de la încetarea stării de alertă.

Ultima oră

Comentariul meu