Cel mai cunoscut schior de tură al Sibiului - Mihai Voinescu a "înconjurat lumea" pe zăpadă

Schiul de tură capătă ușor-ușor din ce în ce mai multă notorietate între activitățile montane și asta pe bună dreptate: este un sport de iarnă provocator, aduce un tonus revigorant condiției fizice și multe alte satisfacții cognitive și vizuale.

Schiul de tură reprezintă o formă de ski off-piste care presupune deplasarea pe schiuri atât în urcare cât și în coborâre, folosind propria forță a schiorului. Acesta se practică atât pe plat cât și abrupt, în funcție de înclinația pantei. Este sportul de iarnă cu cea mai mare creştere în ultimii ani.

Sibianul Mihai Voinescu are o experiență vastă în acest domeniu. De peste treizeci de ani, schiurile sunt prelungirea membrelor sale, iar schiul de tură reprezintă segmentul pe care îl practică în prezent cu cea mai mare pasiune.

Cel mai cunoscut schior de tură al Sibiului - Mihai Voinescu a "înconjurat lumea" pe zăpadă

Hobby adus la nivel de performanță

Încă din facultate, Mihai Voinescu a făcut cunoștință cu o parte din cele mai frumoase sentimente: adrenalina, entuziasmul și curajul amestecat cu frică. Toate aceste emoții au fost trăite pentru prima dată când a început să facă alpinism.

”Și eu și soția mea am făcut alpinism încă din facultate. Timp de 15 ani am participat la campionate și am făcut alpinism de performanță. În perioada aceea nu era așa răspândit schiul de tură, era un grup restrâns de persoane care făceau asta. Îmbucurător este faptul că acum deja începe să devină un sport de masă, e frumos că oamenii descoperă și că le place.”, spune Mihai Voinescu.

Cel mai cunoscut schior de tură al Sibiului - Mihai Voinescu a "înconjurat lumea" pe zăpadă

Echipamentul pentru schiul de tură este compus din schiuri, legături, clăpari și piei de focă. Schiul de tură este mult mai ușor decât cel de pârtie, acesta fiind gândit pentru a putea să meargă bine și în zăpada mare. Legăturile sunt compatibile și cu schiurile de pârtie, dar se poate și desface călcâiul, pentru a fi mai ușor în timpul mersului. ”Pielea de focă” este un accesoriu specific ce se aplică pe talpa schiului și este făcută dintr-un material textil cu niște peri înclinați într-o parte, astfel că, o parte alunecă, iar cealaltă blochează.

Cel mai cunoscut schior de tură al Sibiului - Mihai Voinescu a "înconjurat lumea" pe zăpadă

Ce calități trebuie să ai pentru a practica schiul de tură

Schiorul sibian spune că pentru a deveni un schior de tură nu e nevoie să fii înzestrat cu talent deosebit și nici să ai niște calități de super-erou. Cu o tehnică bună și corectă, oricine poate învăța să facă asta.

Cel mai cunoscut schior de tură al Sibiului - Mihai Voinescu a "înconjurat lumea" pe zăpadă

”Oricine poate învăța, nu trebuie sa ai talent, e vorba de tehnică. În general, persoanele care ajung sa fie pasionate de sportul acesta, sunt persoane active, persoane cărora le place să meargă la munte, să facă mișcare, să alerge, să meargă la munte cu cortul.”, spune schiorul sibian.

Cel mai cunoscut schior de tură al Sibiului - Mihai Voinescu a "înconjurat lumea" pe zăpadă

Ce riscuri implică schiul de tură

Practicarea schiului de tură implică adesea navigarea și găsirea de rute în zone cu potențial de avalanșă. Pericolele pe munte iarna sunt mari, iar abordarea zonelor alpine implică experiență, echipament, antrenament și pregătire. Avalanșele „răpesc” în fiecare sezon entuziaști ai schiului de tură (și nu numai) în zone montane cu risc, astfel că ele reprezintă cel mai mare pericol pe munți iarna. Conștientizarea și cunoașterea avalanșelor este o necesitate obligatorie.

Cel mai cunoscut schior de tură al Sibiului - Mihai Voinescu a "înconjurat lumea" pe zăpadă

”Este foarte important echipamentul și cunoștințele despre avalanșe, despre felurile de zăpadă, despre zonele mai expuse și despre gradul de risc. Există niște buletine de la INM cu privire la riscul de avalanșă din zonă, care ar trebui consultate în prealabil. Cu siguranță, este nevoie și de echipament specific, care înseamnă sondă, lopată și transceiver. Transceiver-ul este un aparat care emite și recepționează un semnal, dacă cineva e acoperit de zăpadă, cu ajutorul semnalelor este foarte ușor de găsit, dar e important ca toți membrii grupului să fie dotați cu acest aparat. De asemenea, există și niște rucsacuri speciale care au airbag. În momentul producerii unei avalanșe, schiorul va deschide acest airbag și astfel se va menține deasupra zăpezii.”, a mai explicat pentru Ora de Sibiu, Mihai Voinescu.

Cel mai cunoscut schior de tură al Sibiului - Mihai Voinescu a "înconjurat lumea" pe zăpadă

Unde găsim echipament pentru schiul de tură în Sibiu

Pasionat de acest sport, atât Mihai, cât și soția sa Vali, au transformat totul într-o tradiție de familie. Astfel că, din anul 1994 au deschis și o afacere în acest sens. Este vorba despre un magazin specializat cu articole sportive. Aici veți găsi tot ceea de ce aveți nevoie pentru schiul de tură și schiul de pârtie, dar și articole sportive din alte categorii, cum ar fi biciclete, articole vestimentare, de protecție sau chiar role și skateboard-uri. Echipamentul pentru schiul de tură este destul de costisitor, de aceea, Mihai și Vali Voinescu, pun la dispoziție și posibilitatea de închiriere a echipamentului.

Cel mai cunoscut schior de tură al Sibiului - Mihai Voinescu a "înconjurat lumea" pe zăpadă

Cel mai cunoscut schior de tură al Sibiului - Mihai Voinescu a "înconjurat lumea" pe zăpadă

”Pentru cei care vor să încerce, să vadă dacă le place sau nu, avem și opțiunea de închiriere a echipamentului. De regulă aproape toți cei care ajung să testeze, se îndrăgostesc de acest sport”, a mai spus Mihai Voinescu.

Cel mai cunoscut schior de tură al Sibiului - Mihai Voinescu a "înconjurat lumea" pe zăpadă

Cel mai cunoscut schior de tură al Sibiului - Mihai Voinescu a "înconjurat lumea" pe zăpadă

Eveniment inedit –  Muncel by Night

Echipa ”Explorer” are și o tradiție pe care o practică de câțiva ani. Pentru cei dornici de distracție și veselie, an de an se organizează evenimentul ”Muncel by Night” – Tură de noapte pe schiuri de tură, cu plecare și sosire în Păltiniș. Pentru a afla când va avea loc evnimentul, urmăriți pagina de Facebook EXPLORER SPORT.

Cel mai cunoscut schior de tură al Sibiului - Mihai Voinescu a "înconjurat lumea" pe zăpadă

Cel mai cunoscut schior de tură al Sibiului - Mihai Voinescu a "înconjurat lumea" pe zăpadă

Ultima oră