Un urs a fost văzut plimbându-se prin localitatea Cașolț din județul Sibiu. Alarma s-a dat joi seară, atunci când o persoană a apelat numărul de urgență 112 pentru a sesiza prezența animalului. La scurt timp, localnicii au primit alerte pe telefoanele mobile.
„Ieri, în jurul orei 22.00, în urma unui apel prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 a fost semnalată prezența unui urs într-o gospodărie din localitatea Cașolț”, a declarat, pentru Ora de Sibiu, Floriana Picioiu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Sibiu.
Pe telefoanele localnicilor au fost trimise alerte de urgență, care anunțau prezența ursului în sat.
Jandarmii s-au deplasat de urgență la fața locului, împreună cu un echipaj de poliție și unul SMURD. Animalul nu a fost încă depistat.
„În zona menționată s-au deplasat un echipaj de jandarmerie, polițiști din cadrul IPJ Sibiu și un echipaj SMURD.
Ajunși la fața locului, jandarmii împreună cu polițiștii au desfășurat activități de căutare, însă prezența ursului nu a fost depistată”, mai spune Picioiu.
Forțele de ordine au rămas în zonă și au continuat supravegherea acesteia pentru siguranța persoanelor aflate în gospodărie.
Jandarmii le reamintesc cetățenilor ca atunci când este semnalată prezența ursului, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu îl hrănească, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urs pentru a-l filma sau fotografia.