Evaluări post-Covid pentru copiii care au avut virusul - Se fac la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu

Copiii care au fost infectați cu covid 19 și s-au vindecat pot fi evaluați la spitalul de Pneumoftiziologie. Aici, medicul Iulia Simina îi va evalua clinic și le va face o spirometrie, aceste investigații putând fi completate cu analize de sânge și/sau radiografie pulmonară.

Medicul oferă explicații cu privire la gradul de afectare al copiilor de către virusul SARS-CoV-2:

PRECAUȚII LA REDESCHIDEREA ȘCOLILOR

Odată cu progresele realizate în cadrul vaccinării în țara noastră, ne aflăm puși în situația, mult așteptată de altfel de toți, atât părinți, cât și copii, de a reîncepe școala.
Privind în jurul nostru la ceea ce s-a întamplat în alte țări, odată cu redeschiderea treptată a școlilor și grădinițelor, este firesc să trecem, ca și părinți, prin perioade de îngrijorare legate de această etapă din viața copiilor noștri.
Pentru a veni în ajutorul părinților, considerăm necesare câteva explicații referitoare la evoluția infecției cu virusul SARS CoV-2 la copii și, de asemenea, referitoare la impactul epidemiologic generat de infecție la această categorie de vârstă în cadrul colectivității, dar și în cadrul societății în general. Până în prezent, majoritatea studiilor au demonstrat existența unui număr redus de cazuri de infecție cu virusul SARS CoV-2 la copii, cu un procent care variază între 3% și 7% din totalul cazurilor confirmate de COVID-19. Din totalul cazurilor confirmate la copii, peste 60% aveau peste 10 ani, cu o medie de vârstă de 11 ani. Deși mult mai puține, cazurile de sugari diagnosticați cu infecție cu virusul SARS CoV-2 au fost mai grave, necesitând spitalizarea în unități de terapie intensivă.
Existența unui număr redus de cazuri de copii infectați cu virusul SARS CoV-2 a determinat apariția unor ipoteze care să susțină această incidență scăzută.
O primă ipoteză ar fi aceea că, la nivelul plămanilor copiilor există un număr mai redus de receptori pentru angiotensin convertaza 2 (ACE-2) decât la nivelul plămânului adulților, molecule care au o afinitate crescută pentru coronavirus și care facilitează accesul acestui virus în celule.
O a doua ipoteză ar fi aceea că numărul mare de vaccinuri administrate copilului, încă din primele zile de la naștere, ar reprezenta un adevărat „antrenament” pentru sistemul imunitar al acestuia. Cele mai puternice efecte stimulatoare asupra sistemului imunitar al copiilor par să îl aibă vaccinul antirujeolic și vaccinul BCG (împotriva tuberculozei). Diminuarea efectului postvaccinal după circa 10 ani de la vaccinare ar putea explica, într-un fel, creșterea numărului de cazuri de infecție COVID-19 peste vârsta de 10 ani.
Există, deci, diverse cauze care determină evoluția mai puțin severă a infecției cu virusul SARS CoV-2 la copii, dar care pot să ducă, totodată, la o subapreciere a numărului de cazuri infectate la această categorie de vârstă. Dacă la acest aspect ar fi să mai adăugăm și faptul că au fost câteva studii efectuate pe copii asimptomatici sau cu forme ușoare de boală, la care s-a demonstrat existența, de fapt, a unor încărcături virale mari la nivelul căilor respiratorii superioare, nu greșim dacă ne referim la această categorie de vârstă ca fiind o sursă majoră de împrăștiere a virusului.
În aceste condiții, redeschiderea școlilor poate reprezenta o problemă, atât în cazul copiilor simptomatici care au trecut recent prin infecția cu virusul SARS CoV-2 (infecție documentată prin rezultatul pozitiv al RT-PCR SARS CoV-2 sau prin testul rapid Atg SARS CoV-2 ), cât și, mai ales, în cazul copiilor asimptomatici, contacți (îndeosebi ales intradomiciliar), cu un membru al familiei adult/copil diagnosticat cu infecție COVID-19 ( fiind asimptomatici, de cele mai multe ori, nu sunt testați și nu primesc nici un fel de tratament ). Aceste categorii vor constitui un adevărat rezervor de infecție cu noul coronavirus, mai ales că, de multe ori, nu respectă regulile de distanțare socială și de igienă.
Un alt aspect, mai puțin cunoscut și studiat pană în prezent la copiii cu infecție COVID-19 este constituit de sechelele (mai ales pulmonare) secundare acestei infecții.
De aceea, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, prin intermediul consultațiilor efectuate în cadrul cabinetului de Pneumologie Copii, vine în sprijinul micuților pacienți care au fost infectați cu noul coronavirus și care au fost declarați vindecați (având cel puțin 14 zile de la depistarea infecției COVID-19 prin teste specifice) și a celor care au fost contacți cu o persoană diagnosticată cu infecție cu virusul SARS CoV-2 (care au finalizat perioada de carantinare de 14 zile).
Evaluarea efectuată prin intermediul cabinetului de Pneumologie Copii din cadrul Dispensarului TBC va consta în consult clinic și spirometrie. La nevoie, aceste investigații pot fi completate cu analize de sânge și/sau radiografie pulmonară.
Pentru consult este necesar un bilet de trimitere de la medicul de familie al copilului, bilet pe care se poate consemna data depistării infecției COVID-19 sau data debutului perioadei de carantinare. Aceste date sunt necesare deoarece evaluarea se adresează acelor copii care au ieșit din perioada de maximă contagiozitate. Cazurile simptomatice confirmate cu infecție cu virusul SARS CoV-2 și contacții asimptomatici aflați încă în perioada de carantinare vor respecta aceleași circuite ca și până în prezent (se ia legătura telefonic cu medicul de familie, iar, după caz, se va solicita ambulanța în vederea consultului în serviciul de urgență, din cadrul Spitalului de Pediatrie).
De asemenea, pentru respectarea distanțării sociale și limitarea răspândirii infecției, este necesară programarea telefonică prealabilă la numerele de telefon 0269 210 979 și 0771 544 108.
Precizăm că în prezent, cabinetul de Pneumologie Copii își desfășoară activitatea în cadrul Pavilionului 2 al Spitalului de Pneumoftiziologie, la adresa Aleea Filozofilor nr.3–5, după ce clădirea Dispensarului TBC (situate în strada Morilor, nr.57, a intrat în reabilitare.

Ultima oră