Polițiștii din Copșa Mică au spart o petrecere ilegală în data de16 ianuarie, la care participau șase adulți și un minor. Făptașii au fost amendați cu 65.000 de lei. Ulterior, a mai fost descoperită încă o persoană și a fost amendată cu 10.000 de lei.
”1 sancțiune contravențională în valoare de 10.000 de lei aplicată persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul privat pentru care au fost instituite interdicții. Este vorba tot de un localnic din Copșa Mică, participant la evenimentul privat întrerupt în data de 16 ianuarie de către polițiști.”, spune purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan.
În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 96 de forțe ale poliției și poliției locale.
Astfel, au fost verificate 1.279 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 60 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 165 de mijloace de transport, din care 12 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale în valoare de 15.000 de lei, din care:
- 1 sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind carantina, pe raza de competență a Poliției Orașului Agnita. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 23 de ani, din satul Ruja, întors din străinătate;
- 50 de sancțiuni în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și
- 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
Polițiștii locali sibieni au verificat 263 de persoane și au aplicat 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.350 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.
În cursul zilei de 18 ianuarie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.
De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse pe raza stațiunilor montane Bâlea și Păltiniș.
În urma desfășurării activităților a fost aplicat un avertisment scris pentru nerespectarea măsurilor dispuse.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. De asemenea 2 polițiști de frontieră au desfășurat acțiuni pe raza Mun. Sibiu, fiind efectuate verificări pentru un număr de 70 persoane aflate în carantină și 30 persoane aflate în izolare.
În data de 18 ianuarie 2021, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 11 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul al produselor alimentare din județul Sibiu. Au fost aplicate două avertismente.
Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.