FOTO: Sibieni prinși cu „parașutele” pe Olt
Sursa: AJVPS Sibiu

Trei sibieni au fost depistați, duminică dimineața, în zona localității Turnu Roșu, în timp ce pescuiau ilegal. Aceștia foloseau plase de tip parașută, atașate la undițe.

„La data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 11,00, reprezentanți din cadrul A.J.V.P.S. Sibiu au sesizat polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu cu privire la faptul că trei persoane pescuiesc în râul Olt, în zona localității Turnu Roșu”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

La fața locului, polițiștii tălmăceni au identificat trei bărbați, în vârstă de 22, 24, respectiv 53 de ani, toți din municipiul Sibiu, care pescuiau în râul Olt deși nu dețin permis de pescuit, folosind plase de monofilament de tip parașută, atașate la undițe.

Cei trei sibieni au fost sancționați contravențional cu avertisment scris pentru pescuit ilegal.

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Bravo politia Romana….ati dat avertisment la braconieri…poate ca la viloatori si pedofili o sa dati amenda 200 lei . Cred ca sunteti mana in mana cu ei . Potrivit legii trebuiau amendati pentru doua infractiuni . pescuit fara permis si folosire de unelte interzise din plasa monofilament . Sper sa fiti detasati la Caracal .