Un tânăr de 23 de ani din Benești a fost amendat de polițiști. S-a întors din străinătate și nu a respectat măsura izolării la domiciliu.
În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 145 de forțe ale poliției și poliției locale.
Astfel, au fost verificate 1.552 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 73 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 270 mijloace de transport, din care 53 de mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 70 de sancțiuni contravenționale în valoare de 4.750 de lei, din care:
- 1 sancțiune contravențională în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind carantina, pe raza de competență a Poliției Orașului Agnita. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Benești, întors din străinătate;
- 62 de sancțiuni în valoare de 1.250 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și
- 7 sancțiuni în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
Polițiștii locali sibieni au verificat 293 de persoane și au aplicat 2 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.
În cursul zilei de 16 ianuarie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.
De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse pe raza stațiunilor montane Bâlea și Păltiniș.
În urma desfășurării activităților a fost aplicat un avertisment scris pentru nerespectarea măsurilor dispuse.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. De asemenea 2 polițiști de frontieră au desfășurat acțiuni pe raza Mun. Sibiu, fiind efectuate verificări pentru un număr de 33 persoane aflate în carantină și 85 persoane aflate în izolare.
Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.