Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 12 ani care a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.
La data de 17 ianuarie a.c., polițiștii sibieni au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, la data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 14,00, nepoata sa minoră, ROTH CRISTINA RAMONA, în vârstă de 12 ani, a plecat de la domiciliul său din municipiul Sibiu, fără a mai reveni.
Semnalmente: înălțime 150 cm, greutate aproximativ 50 de kg, ochi căprui, păr castaniu deschis, lung, drept, ten alb, constituție atletică.
La data dispariției, minora purta o geacă din fâș, cu glugă de culoare neagră, pantaloni tip leggings de culoare neagră, pantofi sport de culoare neagră.
Nu prezintă semne particulare.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre această minoră sunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.