Lucrări pe Valea Oltului - Se circulă cu restricții

Pe DN7 se vor efectua lucrări la carosabil, vineri, 15 ianuarie. În cele două puncte traficul va fi restricționat, astfel că șoferii sunt nevoiți să încetinească.

Centrul Infotrafic anunță că vineri vor fi impuse restricții de circulație pe două sectoare ale DN7, unde au loc lucrări de decolmatare a șanțurilor.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, în funcție de condițiile meteorologice, pe DN 7, pe următoarele tronsoane: Km 227+000- km 228+300, km 236+000- 237+000, pe raza localitățiilor Robesti – Câineni, vor impuse vineri restricții de circulație.

În aceste zone se lucrează la îndepărtarea viiturilor și decolmatarea șanțurilor.

Circulația rutieră se va desfășura pe jumătate din cale, dirijat de piloți de circulație între orele 8.00 și 16.00.

Șoferii sunt sfătuiți să respecte semnificația semnalizării temporare și să circule cu viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum.

Ultima oră