Criminalul din Terezian nu e de acord cu arestul preventiv

Robert Gabriel Avram, Roby din Terezian pentru prieteni, nu mai vrea în arest. El este judecat pentru crima de pe strada Daliei de la începutul lunii septembrie, atunci când a băgat cuțitul în fostul său prieten, Dan Santo. Roby a fost trimis în judecată de procurori pentru infracțiunea de omor, în tot acest timp el aflându-se în arest preventiv. Acum însă a contestat legalitatea măsurii.

Procurorii au finalizat ancheta în cazul crimei petrecută pe strada Daliei în timp foarte scurt, astfel că, în luna noiembrie, la două luni după comiterea crimei, Robert Gabriel Avram a fost trimis în judecată pentru omor. Acesta este acuzat că în noaptea de 9 spre 10 septembrie l-a înjunghiat în zona inimii pe Dan Santo cu care se cunoștea din copilărie. Au avut însă conflicte mai vechi, din cauza unei femei. VEZI AICI CINE ESTE FEMEIA DIN CAUZA CĂREIA A PORNIT CONFLICTUL 

Robert Gabriel Avram, care în prezent se află în Penitenciarul Aiud, a contestat legalitatea măsurii arestării preventive emisă de Tribunalul Sibiu. Procurorii au decis, în 13 ianuarie, că măsura este temeinică, astfel că Roby rămâne după gratii până se decide altfel.

„În temeiul art. 362 alin. 2 Cpp raportat la art. 208 alin. 2 Cpp constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A.R.G., în prezent aflat în Penitenciarul Aiud (mandat de arestare preventivă nr. 38/UP/11.09.2020 emis de Tribunalul Sibiu în dosar nr.1807/85/2020). În temeiul art. 208 alin. 3 şi alin. 4 Cpp raportat la art. 207 alin. 4 Cpp menţine măsura arestării preventive a inculpatului AVRAM ROBERT GABRIEL. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.01.2021”, se arată pe site-ul Tribunalului Sibiu.

 

Ultima oră