video: util - ce trebuie să știi dacă ai amânat ratele la bancă

Criza generată de pandemia de coronavirus a pus în dificultate majoritatea românilor, dar mai ales pe cei care au și credite la bancă. Persoanele rămase fără un loc de muncă sau cele care au fost în șomaj tehnic, au avut posibilitatea de a amâna ratele la credite. Bineînțeles că vestea a fost una îmbucurătoare pentru majoritatea românilor, care s-au grăbit să profite de oportunitate. Unii însă, au făcut-o fără să se documenteze în prealabil și să ia la cunoștință toate ”dedesubturile” acestui privilegiu.

Amânarea ratelor la creditele contractate până pe data de 30 martie 2020 este posibilă și în acest an. Pe fondul crizei sanitare generate de pandemia de Covid-19, Guvernul, venind în întâmpinarea nevoilor consumatorilor, a decis emiterea a două ordonanțe în 2020 (OUG nr.37 și OUG nr.227), prin care devine posibilă amânarea ratelor datorate băncilor și IFN-urilor de consumatorii afectați prin diminuarea veniturilor. Aproximativ 560.000 de debitori au beneficiat până acum de moratorii legislative și private, adică 14,7% din totalul creditelor acordate de sectorul bancar.

video: util - ce trebuie să știi dacă ai amânat ratele la bancă

Deoarece amânarea plății ratelor produce o serie de consecințe, care pot avea și valențe negative pentru consumatori, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) le transmite acestora o serie de recomandări:

  1. Decizia amânării ratelor trebuie luată după o informare riguroasă;
  2. Ratele din perioada de amânare nu se șterg și nici măcar nu sunt “înghețate”, ci vor fi adăugate la efortul de plată după expirarea acestei perioade de amânare. Potrivit calculelor comparatorului bancar FinZoom.ro, ratele pentru creditele ipotecare vor fi cu până la 13 procente mai mari, iar cele pentru creditele de nevoi personale vor crește cu aproximativ 6%;
  3. Consumatorul care solicită amânarea ratelor trebuie să îndeplinească o serie de condiții: să nu aibă restanțe la plata creditului; să depună o cerere la bancă până pe data de 15 martie 2021; să facă dovada diminuării veniturilor ca urmare a pandemiei și, foarte important, amânarea ratelor să nu depășească 9 luni cumulate în anii 2020 și 2021. Cu alte cuvinte, dacă a beneficiat deja de o amânare a ratelor pentru 9 luni în 2020, consumatorul nu mai poate solicita încă o amânare;
  4. Dacă problemele financiare ale unor consumatori persistă chiar și după o amânare de 9 luni a plății ratelor ori consumatorul realizează că îi va fi imposibil să plătească noile rate chiar în timpul perioadei de amânare, le recomandăm să se adreseze imediat CSALB pentru a solicita o negociere cu banca pe alte aspecte ale contractului (dobânzi, comisioane, sold, monedă etc.) astfel încât să evite intrarea în incapacitate de plată și consecințele penalizatoare impuse de instituția de credit;
  5. Amânarea ratelor reprezintă o rezolvare parțială a problemelor financiare, în timp ce negocierea cu banca/IFN-ul în cadrul CSALB, oferă o soluție personalizată care poate avea efect pozitiv pe toată durata creditului sau pentru toată valoarea împrumutului.

Recomandările CSALB și calculele FinZoom.ro pot fi consultate în materialul video atașat:

video
play-sharp-fill

 

Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB

”Este evident că existența moratoriilor legale și/sau convenționale reprezintă un avantaj pentru consumatorii care au fost constrânși să apeleze la această variantă  fie de pierderea locului de muncă, fie de scăderea veniturilor. Înregistrăm deja cereri în care unii consumatori sunt nemulțumiți de modul în care este calculată dobânda la credit, după amânarea ratelor. În acest context, facem un apel pentru ca ei să ia deciziile în deplină cunoștință de cauză, tocmai pentru a nu da naștere unor litigii ulterioare. Amânarea la plată nu presupune ștergerea ratelor din scadențarul pe care l-au agreat împreună cu banca și nici înghețarea plății acestora, deoarece după expirarea termenului de 9 luni se adaugă costuri noi. Amânarea la plată reprezintă doar un paleativ, o rezolvare parțială a problemelor consumatorilor. Însă, în cadrul CSALB consumatorii își pot rezolva problemele pentru toată perioada de rambursare a creditului. În plus, procesul de soluționare alternativă este complet gratuit pentru consumatori.”

 Irina Chițu, director comparator bancar FinZoom.ro

”Consumatorii trebuie să rețină că, dacă își suspendă ratele la credit, vor plăti după perioada de suspendare rate mai mari la creditul în derulare: cu 6% mai mult la un credit de nevoi personale, timp de 5 ani, și cu 13% mai mult la un credit ipotecar pe următorii 5 ani. Deci plătești la un credit de nevoi personale trei rate în plus pentru suspendarea cu 9 luni a creditului sau, la un credit ipotecar, plătești șase rate în plus doar pentru că ai apelat la această variantă. Din fericire, există soluții mai bune decât amânarea ratelor. Imediat după ce a început pandemia, băncile au acordat propriilor debitori facilități mai bune decât cele din Ordonanță: nu au calculat dobânzi pentru perioada suspendată sau au ținut cont de problemele personale ale debitorilor. De aceea, recomand consumatorilor să solicite băncii sau Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) o soluție personalizată, la care se ajunge prin negociere, prin dialog.”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică