Anul 2020 a fost unul aparte, stilul de viață al oamenilor de pretutindeni fiind schimbat de pandemia Covid-19. Dar, în pofida greutăților, viața triumfă. Mărturie stau copiii aduși pe lume anul trecut, ei fiind cel mai frumos simbol al speranței și încrederii în viitor. Astfel, în 2020, la Maternitatea SCJU Sibiu au avut loc 3013 nașteri dintre care 66 au fost gemelare și 2 de tripleți, numărul total al nou – născuților fiind de 3083. Din totalul nou-născuților, 1542 sunt băieți și 1541 fete.
Cei mai mulți nou născuți – 318 (160 băieți, 158 fete) s-a înregistrat în luna iulie a anului precedent. Cei mai puțini nou-născuți, mai exact 201 (96 băieți și 105 fete) s-au consemnat în luna decembrie 2020.
Din totalul nou-născuților peste 76% (2344) au venit pe lume în pandemie, fiind născuți în perioada aprilie-decembrie. Îmbucurător a fost însă faptul că niciunul dintre nou-născuții din 2020 nu a fost diagnosticat cu Covid-19, deși au fost peste 70 de mămici care au avut test pozitiv pentru Sars-Cov2.
“Pandemia de coronavirus a pus sub presiune sistemele de sănătate din întreaga lume, inclusiv maternitățile, fiind necesară reorganizarea serviciilor pentru a putea oferi condiții de siguranță pentru toate mamele și pentru toți nou-născuții. Ne bucurăm că am reușit acest lucru la maternitatea Sibiu, atât în zona de Obstetrică-Ginecologie cât și în cea de Neonatologie. Încercăm să oferim în continuare îngrijiri de calitate, profesioniste și în condiții de confort și ne bucură că eforturile noastre sunt apreciate, așa cum se vede în adresabilitatea constant ridicată din ultimii ani. Din păcate pandemia continuă, sperăm însă că eforturile continue ale cercetărilor și vaccinarea ne vor aduce zile mai luminoase și întâlniri mai prietenoase. Până atunci însă, pentru sănătatea lor și a pruncilor lor, rugăm mamele să fie atente la sănătatea lor, să continue să respecte regulile de prevenire a infecției COVID-19 – păstrarea distanței fizice, evitarea locurilor aglomerate și a persoanelor bolnave, purtarea măștii faciale în public și spălarea frecventă a sânilor. De asemenea, le rugăm să nu pregete să se adreseze medicilor obstetricieni atunci când sezisează ceva în neregulă cu sarcina. Dorim tuturor viitoarelor mame sănătate și copii sănătoși”, a declarat Conf.univ.dr. Livia Ognean, medic șef al secției Clinice Neonatologie a SCJU Sibiu.
Maternitatea din Sibiu este una complet renovată și modernizată iar calitatea serviciilor oferite este una de nivel european, mamele şi copiii fiind îngrijiţi în spații corespunzătoare, de la cabinete, săli de nașteri, sălile de operații și până la saloanele de tip rooming-in, cu 2 paturi și grup sanitar propriu) unde sunt cazate mămicile împreună cu bebelușii. De asemenea, personalul medical al maternității are printre cele mai bune rezultate din țară.