Pensionarii MApN se pot înscrie deja pentru vaccinarea anti covid la Centrele militare
FOTO Profimedia

Pensionarii militari cu vârsta de peste 65 de ani se pot înscrie pentru vaccinarea anti covid la centrele militare zonale, județene sau de sector. Listele sunt deja deschise, această categorie de persoane fiind una prioritară pentru etapa a doua de vaccinare, scrie mediafax.ro.

Aceștia fac parte din prima grupă de prioritate a etapei a II-a de vaccinare, împreună cu persoanele care sunt înregistrate cu boli cronice, cu personalul din serviciul de luptă permanent, personalul aeronautic, personalul militar și civil participant sau aflat în pregătire pentru misiuni și operaţii desfășurate în afara teritoriului național, cel de la misiunile permanente, cu personalul care execută misiuni în sprijinul altor instituții, precum și cu persoanele care ocupă funcții-cheie în structura MApN și cu personalul, studenții și elevii instituțiilor militare de învățământ.

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a făcut apel la camaraderia personalului MApN eligibil pentru prima grupă de prioritate a etapei a II-a și a solicitat structurilor responsabile analizarea posibilității de vaccinare, cu prioritate, a veteranilor de război și a pensionarilor militari care au probleme de sănătate.

În centrele de vaccinare organizate de MApN vor putea fi vaccinați și membrii de familie ai pensionarilor militari, veteranilor și văduvelor de război (soț sau soție, copiii, precum și persoane aflate în întreținere legală), care și-au exprimat voluntar dorința de a se vaccina, în funcție de etapa în care se încadrează, conform strategiei naționale de vaccinare (etapele II și III).

Pensionarii militari, veteranii și văduvele de război vor fi planificați prin intermediul centrelor militare județene, de sector sau zonale. Acestea au pregătit și instruit personalul care, începând de luni, 11 ianuarie, a început preluarea apelurilor telefonice de la pensionarii militari. La începerea propriu-zisă a procesului de vaccinare, operatorii din centrele militare îi vor contacta pe pensionarii militari – care și-au exprimat intenția de vaccinare – cu minim 48 de ore înainte de administrarea vaccinului, pentru programare în centrele de vaccinare aparținând MApN.

Apelurile telefonice sunt preluate de centrele militare în regim permanent, inclusiv în zilele nelucrătoare.

Pentru personalul care nu se poate deplasa se vor organiza, prin grija centrelor de vaccinare, în funcție de situație, echipe mobile care vor executa vaccinarea. În situațiile în care personalul militar în rezervă, retragere, veteranii și văduvele de război sau membrii de familie ai acestora nu se pot deplasa la centrele de vaccinare ale MApN, comandanții unităților și centrelor militare vor solicita sprijinul Direcțiilor de Sănătate Publică pentru programarea acestora la alte centre de vaccinare, din rețeaua Ministerului Sănătății, mai apropiate de zona de domiciliu.

Pentru informarea pensionarilor militari, a veteranilor și văduvelor de război cu privire la procedura de înscriere pentru vaccinare, pe spatele cuponului de pensie aferent lunilor ianuarie și februarie, a fost înscris un mesaj prin care beneficiarii care doresc să se vaccineze se pot adresa centrului militar de pe raza de domiciliu pentru informații suplimentare și pentru programare. De asemenea, în momentul operaționalizării centrelor de vaccinare aparținând MApN din fiecare județ, centrele militare vor posta pe paginile de facebook proprii informații suplimentare referitoare la vaccinare.

Vaccinarea personalul militar și civil care activează în Armata României, respectiv a militarilor în rezervă, retragere și veteranilor de război se va face exclusiv prin exprimarea opțiunii în mod voluntar.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică