Noutăți de la Poliția Animalelor - Atribuții în plus pentru agenți

Noi instrumente legislative, care asigură posibilitatea instituirii de urgență a unui mecanism de protejare a animalelor aflate în pericol, au fost instituite prin intermediul O.U.G. nr. 175/2020.

Prin acest act normativ, a fost reglementat ordinul de plasare a animalului în adăpost, acesta constituind un instrument administrativ conferit polițistului, în vederea înlăturării unui pericol iminent îndreptat împotriva animalelor.

Conform noilor prevederi legale, polițiștii din cadrul Poliției Române care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situație de pericol emit, de îndată, ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.

Prin animal aflat într-o situație de pericol se înțelege animalul aflat în oricare dintre următoarele situații:

a) animal care a fost rănit sau schingiuit;

b) animal care a fost implicat în lupte între animale sau cu animale;

c) animal domestic sau animal sălbatic captiv asupra căruia a fost practicat tirul;

d) animal folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale;

e) animal domestic expus forțat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute;

f) animal din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine aflat, fără supraveghere, pe căile de circulație publică.

Polițiștii constată existența situației de pericol pe baza evaluării situației de fapt și a stării fizice a animalului care rezultă, după caz, din:

a) constatarea directă și consemnarea celor constatate într-un înscris ori înregistrarea celor constatate cu mijloace tehnice;

b) declarațiile persoanelor implicate în activitățile desfășurate cu privire la situațiile de pericol sau ale persoanelor care au asistat la activitățile respective sau au cunoștință despre desfășurarea acestora;

c) înregistrări video sau audio ori fotografii, indiferent de proveniența acestora;

d) înscrisuri, inclusiv cele de natura mesajelor sau publicărilor în mediul electronic și/sau de telefonie mobilă;

e) fișa de observație clinică întocmită de un medic veterinar.

Ordinul de plasare a animalului în adăpost se pune în executare de îndată de către personalul care asigură prestarea serviciilor publice de adăpostire a animalelor ce fac obiect al ordinului de plasare în adăpost, în prezența polițistului care l-a emis.

Legislația privind protecția animalelor reglementează situația tuturor animalelor, inclusiv a celor sălbatice, consfințind o serie de drepturi și obligații atât în sarcina deținătorilor acestora, cât și în sarcina autorităților și instituțiilor statului.

Deținătorii de animale au în mod obligatoriu și responsabilități privind întreținerea și supravegherea acestora, tratamentul aplicat animalelor excluzând orice act de cruzime și violență.

Ultima oră