Căruță lovită de o mașina la ieșire din Sibiel - Căruțașul a căzut în cap
FOTO arhivă

O căruță a fost lovită de o mașină la ieșirea din Sibiel înspre Orlat. Șoferul nu a păstrat distanța în mers.

Polițiștii sibieni transmit că evenimentul rutier a avut loc între Sibiel și Orlat. „Șoferul unui autoturism condus spre Orlat nu păstrează distanța de siguranță și intră în coliziune cu o căruță semnalizată corespunzător”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În căruță se aflau trei bărbați, căruțașul fiind rănit și transportat la spital conștient. Acesta are 32 de ani și este din Orlat. Șoferul autoturismului are 36 de ani și e din Sibiel.

„S-au acordat îngrijiri medicale unui bărbat de cca 32 de ani care în urma impactului a căzut din căruță și a suferit un traumatism cranio-cerebral și un traumatism umăr. Acesta a fost transportat la UPU Sibiu, conștient”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Ultima oră