a murit părintele academician prof. dr. mircea păcurariu

Unul dintre cei mai cunoscuți și respectați preoți sibieni, părintele academician prof. dr. Mircea Păcurariu, a murit în dimineața zilei de 13 ianuarie. Părintele avea 89 de ani.

Cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române s-a născut pe 30 iulie 1932 în localitatea Ruși, județul Hunedoara, într-o familie de preot. A studiat la Liceul „Decebal” din Deva (1943-1951), la Facultatea de Istorie a Universității din Cluj (1951-1952), la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1952-1956), iar apoi a urmat cursuri de doctorat la zi, la specialitatea Istoria Bisericii Române la Institutul Teologic din București (1956-1959). Și-a susținut doctoratul în 1968. A fost profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț (1959-1961), iar apoi a devenit asistent pentru Latină și Greacă (1961-1970), conferențiar (1970), profesor la Catedra de Istoria Bisericii Române de la Institutul Teologic Universitar din Sibiu. A fost decanul Facultății de Teologie din Sibiu (1992-2000), iar în perioada 1990-1992 a fost suplinitor al aceleiași catedre la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași. A fost hirotonit diacon în 1970, preot în 1971, hirotesit iconom stavrofor în 1976. A participat la mai multe întruniri cu caracter istoric peste hotare, iar pe 24 octombrie 1997 devenea membru corespondent al Academiei Române. Pe 26 noiembrie 2015 a devenit membru titular al Academiei Române. A primit distincția „Doctor Honoris Causa” la Universitatea „1 decembrie 1918” din Alba Iulia, la Universitatea „Vasile Goldiș” din Arad, la Universitatea din Oradea și la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

a murit părintele academician prof. dr. mircea păcurariu

A scris foarte multe lucrări și studii în domeniul Istoriei Bisericii Ortodoxe Române și nu numai, cele mai cunoscute fiind manualele pentru Seminariile Teologice și pentru Facultățile de Teologie pentru această disciplină teologică, Dicționarul Teologilor Români, cele legate de viața și activitatea Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, despre viața Bisericii Ortodoxe din Transilvania, despre învățământul teologic sibian, marii cărturari sibieni, volumul de predici la duminici și sărbători. Volumele de Istorie a Bisericii Ortodoxe Române sunt considerate a fi reprezentative pentru literatura de specialitate.

În 2012 a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Sibiu.

Numeroase generaţii de teologi îl au ca mentor pe părintele academician Mircea Păcurariu. A format mai mulţi tineri teologi în cadrul cursurilor de doctorat, masterat şi licenţă. Dintre foştii studenţi de la Sibiu, o parte sunt membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, alţii sunt cadre didactice în învăţământul teologic universitar sau seminarial.

A fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de ofiţer de preşedintele României, Emil Constantinescu; a primit Medalia de Merit din aur din partea Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu; a fost membru activ în Asociaţia culturală pentru literatura şi cultura poporului român din Transilvania (Astra) din 1990 şi membru de onoare în diferite asociaţii culturale româneşti, cu diplome de apreciere din partea lor.

A primit „Crucea patriarhală” de la partriarhii Iustin Moisescu (1977), Teoctist Arăpaşu (2001) şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în 2009. Din partea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a primit „Crucea şaguniană” în 2007. De asemenea, a primit zeci de medalii comemorative şi aniversare din partea Patriarhiei Române şi a unor Patriarhii din străinătate.

Sursa www.mitropolia-ardealului.ro

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică