Astrid Fodor despre noua taxă de salubritate - ’’Nu voi supune aprobării regulamentul modificat’’
Sursa: Facebook Primăria Municipiului Sibiu

Edilul municipiului Sibiu a oferit prima declarație oficială legat de scandalul iscat în jurul taxei de salubritate. Astrid Fodor spune că regulamentul prin care se majorează și cu 300 la sută taxa, nu va fi pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din luna ianuarie.

Municipalitatea sibiană a făcut luni seară câteva lămuriri legat de noua taxă de salubritate (DETALII AICI). Și primarul Astrid Fodor a dat o declarație pe marginea acestui subiect.
“Parcurgem toate etapele necesare și normale de consultare și dezbatere în cazul unei decizii care afectează comunitatea. Pe măsură ce se primesc propunerile din partea cetățenilor, acestea sunt analizate, iar cele care pot aduce îmbunătățiri vor fi inserate în Regulament, inclusiv cele mai bune variante pentru reducerea taxei pentru persoanele singure. Ulterior vom organiza o nouă întâlnire cu consilierii locali pentru a agrea cea mai bună și sustenabilă variantă. Dacă nici astfel nu se va ajunge la un acord, nu voi supune aprobării Consiliului Local Regulamentul modificat în ședința din luna ianuarie.”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
CITEȘTE AICI CLARIFICĂRILE DATE DE PRIMĂRIE DESPRE TAXA DE SALUBRITATE.

Ultima oră