Șase sibieni au luat amendă pentru că n-au stat în carantină

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 87 de forțe ale poliției și poliției locale.

Astfel, au fost verificate 916 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 66 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 274 de mijloace de transport, din care 17 mijloace de transport în comun.

Șase sibieni au luat amendă pentru că n-au stat în carantină

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 78 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.500 de lei, din care:

  • 6 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind carantina/izolarea;
  • 67 de sancțiuni în valoare de 10.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție și
  • 5 sancțiuni în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Polițiștii locali sibieni au verificat 77 de persoane și au aplicat 3 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.

În cursul zilei de 10 ianuarie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse pe raza stațiunilor montane Bâlea și Păltiniș.

În urma desfășurării activităților au fost  aplicate 7 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor dispuse.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. De asemenea 2 polițiști de frontieră au desfășurat acțiuni pe raza Mun. Sibiu, fiind efectuate verificări pentru un număr de 37 persoane aflate în carantină și 32 persoane aflate în izolare.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică