Polițiștii din Sibiu fac grevă și nu mai dau amenzi - „Vom fi mai indulgenți”

Polițiștii din toată țara au anunțat că vor intra în grevă după ce, la finalul anului trecut, Florin Cîțu a anunțat că va îngheța salariile bugetarilor din cauza crizei economice. Angajaților Ministerului de Interne li s-au promis, însă, măriri salariale, dar o dată cu această decizie, în 2021, aceștia vor primi salariile aferente anului 2020.

Din acest motiv, angajații de la MAI au anunțat grevă. Grevă care a început, luni, în toată țara, inclusiv la Sibiu.
Sindicatele din Poliție au convenit că în prima zi de grevă, polițiștii nu vor mai da amenzi. Asta s-a întâmplat astăzi la Sibiu, când oamenii legii au fost mai indulgenți.

„Luni a început această grevă conform calendarului de protest pe care l-am pregătit împreună cu celelalte organizații. Inclusiv la Sibiu a început greva. Agenții de la ordine publică și cei de la rutieră iau parte, astfel că au respectat cele propuse de noi. În loc de amenzi, au aplicat sancțiunea avertismentului, iar ceilalți agenți care nu au competența de sancționare au purtat banderolă albă la mână”, a spus, pentru Ora de Sibiu, Bogdan Bănică, președintele executiv al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR DECUS.

Bănică a precizat că rămâne în continuare la latitudinea agentului constatator să stabilească gravitatea contravențiilor și dacă poate fi mai indulgent. „Polițistul constatator decide dacă aplică amenda sau avertisment. De data aceasta, începând de azi (n.red.: luni, 11 ianuarie), polițiștii vor fi mai empatici, mai indulgenți vizavi de contravenții”, a mai spus Bogdan Bănică.

Greva polițiștilor continuă

Polițiștii din Sibiu continuă greva și în zilele următoare. În data de 18 ianuarie, aceștia nu vor mai executa ore suplimentare și vor executa doar obligațiile din fișa postului, nu și comunicarea deciziilor de carantinare/izolare sau verificarea persoanelor carantinate la domiciliu. De asemenea, vor refuza asigurarea permanentei la domiciliu în afara orelor de program.

În 25 ianuarie, polițiștii vor asigura doar urgențele, în mod similar acțiunilor magistraților la începutul anului trecut.

„Dacă nici de această dată revendicările noastre nu vor avea ecou, vom asigura doar urgențele, la fel cum au făcut-o magistrații anul trecut. Ne gândim totodată la organizarea unui protest în fața Ministerului de Interne”, a completat Bogdan Bănică, președintele executiv DECUS.

Ultima oră