Creștere alarmantă a focarelor de pestă porcină în Sibiu

Autoritățile transmit că anum 2021 a început cu o creștere alarmantă a focarelor de pestă porcină africană. DSVSA informează că aceste focare pot fi evitate, dacă crescătorii de animale țin cont de o serie de obligații.

„Confirmarea și evoluția în anul 2021 a Pestei Porcine Africane (PPA), la un număr însemnat de porci domestici crescuți în exploatațiile nonprofesionale ale populației în județul Sibiu, impune avertizarea din a nou crescatorilor de animale din specia suină, cu privire la evoluţia acestei boli şi a măsurilor de prevenire şi combatere ce se impun pe teritoriul judeţului”, spun reprezentanții DSVSA Sibiu.

De ce crește numărul focarelor de pestă în Sibiu

În prezent, ne confruntam cu o creștere alarmantă a numărului de focare de PPA, spun reprezentanții DSVSA, fapt datorat în principal următoarelor cauze:

  • Deținerea de animale din specia suină, neidentificate, neînregistrate în baza de date și a căror trasabilitate nu poate fi verificată și certificată.
  • Deplasări ale fermierilor în zone unde evoluează boala la mistreti ( vânători, activități forestiere și agricole ), fapt care, coroborat cu nerespectarea normelor minime de biosecuritate, poate genera contaminarea gospodăriilor care dețin porcine.
  • Neanunțarea medicului veterinar arondat, în situația în care se costată modificări ale stării de sănătate a animalului, uneori chiar tăinuirea apariției unor semne de boală sau a mortalităților la porcine. De asemenea, s-a constatat cazuri de ucidere porcine în gospodărie, fără un control sanitar veterinar, precum si abandonarea cadavrelor de suine pe terenuri agricole din limitroful localităților.
  • Comertul clandestin cu porcine, animale provenite în principal, din zone supuse restricțiilor sanitare veterinare ca urmare a evoluției acestei boli. Important de reținut faptul că, este strict interzisă mișcarea porcinelor în/ din zonele supuse restricțiilor sanitare veterinare ca urmare a declarării focarelor de PPA.
  • Iresponsabilitatea unor deținători de suine de a vinde animalele, din disperare sau chiar cu rea intenție, în momentul semnalării unor aspecte privind alterarea stării de sănătate ale acestora.
  • Existența unor persoane neautorizate, care, cu scopul obținerii unor foloase materiale, încalca prevederile legale cu bună știință și care, aduc și răspândesc boala în județ sau chiar în afara acestuia.

Ce obligații au crescătorii de porci

Având în vedere aspectele enunțate anterior, pentru prevenirea apariției și răspândirii bolii, proprietariilor de porcine le revin o serie de obligații, astfel:

  • Anunțarea medicului veterinar, în vederea identificării porcinelor prin aplicarea crotaliilor auriculare, urmată de înregistrarea acestora în Baza Națională de date. Menționăm că, în cazul apariției bolii, proprietarii animalelor neidentificate, neînregistrate, introduse în exploatație fără documente sanitare veterinare și ucise în vederea combaterii PPA, nu sunt despăgubiți în conformitate cu prevederile legale. De asemenea, aceștia riscă sancțiuni contravenționale, potrivit legislatiei sanitare veterinare în vigoare.
  • Achiziționarea de suine doar dacă animalele sunt identificate, însoțite de documente sanitare veterinare, nu provin din zone cu restricții PPA, iar exploatația de destinație se află în afara zonelor supuse restricțiilor.
  • Solicitarea urgentă a medicului veterinar arondat, în situația în care s-au costatat modificări ale stării de sănătate a animalului, respectiv, stare de abatere, lipsa poftei de mâncare, decubit prelungit, apariția la nivelul tegumentului a unor pete de culoare roșie spre cianotică, vomă / diaree cu sânge și alte modificări de comportament;
  • După sacrificarea tradițională a porcului din gospodărie, în situația în care constată modificări la organe și țesuturi, respectiv, splina mărită în volum și de culoare vișinie, ficatul mărit cu puncte hemoragice, puncte homoragice la nivelul rinichilor, acumulări de lichide în cavitatea abdominală și toracică, va fi solicitată de urgență prezența medicului veterinar;
  • Până la sosirea medicului veterinar, se întrerupe activitatea specifică, persoanele existente rămân staționare în gospodăria respectivă. Medicul veterinar prezent în urma solicitării, cu responsabilitate, va stabilii măsurile legale impuse de situația constatată ;
  • Evitarea deplasărilor crescătorilor de suine în mediul silvatic, sau alte zone unde evoluează boala la mistreți, precum și respectarea cu strictețe a normelor de biosecuritate în exploatațiile cu porcine ( creștere porcine în sistem închis, acces limitat al persoanelor, echipament de protecție adecvat, dotarea cu substanțe dezinfectante, efectuarea de dezinfecții la incinte, mijloacele auto, etc. ).

În cazul apariţiei unor situaţii deosebite, se recomandă să fie sesizat personalul sanitar veterinar arondat, pentru a se interveni operativ şi eficient.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică