sibiul se însănătoșește - doar 2,34 la sută testele covid-19 făcute sunt pozitive

Rata de pozitivare la nivelul județului Sibiu a scăzut considerabil. În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 617 teste, dintre care 15 au fost pozitive, ceea ce reprezintă 2,34 la sută din totalul de teste.

Vezi AICI situația la zi în Sibiu

sibiul se însănătoșește - doar 2,34 la sută testele covid-19 făcute sunt pozitive

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 17149 de persoane (dintre care 16517 adulți și 632 copii). Până la data curentă au fost vindecate 11973 de persoane, iar 592 persoane au decedat, dintre care una în ultimele 24h. Este vorba despre o femeie în vârstă de 41 de ani.

La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 164 de persoane, dintre care pe ATI 18 adulți și 1 minor. La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 617 de teste. În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 15 de persoane. Rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 1,40/1000 de locuitori în ultimele 14 zile, iar în municipiu este de 1,93.

Vezi rata de infectare pe localități AICI

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 15 de persoane acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă:

  • 0 – 18 ani 1 persoană
  • 19 – 29 ani 4 persoane
  • 30 – 39 de ani 2 persoane
  • 40 – 49 de ani 3 persoane
  • 50 – 59 de ani 4 persoane
  • 80 – 89 de ani 1 persoană.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 378 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 449 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 61 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 41 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 113 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică