Viteaz în trafic - Sibian prins drogat la volan și fără permis
FOTO arhivă

Un bărbat din județul Sibiu a fost prins, în trafic, de către polițiștii sibieni, aflându-se sub influența unor substanțe psihoactive. Omul nu avea nici permis de conducere, dar asta nu l-a făcut să se gândească de două ori înainte să plece la plimbare.

Totul s-a petrecut duminică seară la Ruja, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 42 de ani din Agnita.

„La data de 3 ianuarie, în jurul orei 20.20, pe raza localității Ruja, polițiștii au identificat în trafic un bărbat de 42 de ani, din Agnita, care conducea autoturismul deși nu deținea permis de conducere. Totodată, testarea cu aparatul Drugtest a evidențiat un rezultat pozitiv la substanța canabis”, informează Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Polițiștii sibieni au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică