O țară interzice mâncarea și băutura în avion
FOTO arhivă

Thailanda interzice mâncarea, băutura, ziarele şi revistele în timpul zborurilor interne, ca măsură pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, scrie Digi24

Thailandezii vor trebui să găsească noi modalităţi pentru a-și petrece timpul pe durata zborurilor interne pentru că, începând cu 31 decembrie, au intrat în vigoare noi măsuri de combatere a pandemiei. O idee bună ar fi să mănânce înainte de a urca în avion, pentru că de acum servirea mesei nu va mai fi permisă în timpul curselor aeriene, scrie CNN.

Thailanda a interzis alimentele, băuturile şi materialele tipărite (cu excepţia celor informative, cu măsuri de siguranţă). Măsura este valabilă doar în cazul zborurilor interne. Companiile aeriene care nu respectă reglementările riscă sancţiuni, avertizează Autoritatea de Aviaţie Civilă din Thailanda.

„Timpul de igienizare după fiecare oprire este extrem de scurt, deoarece operatorii de zbor tind să facă cea mai rapidă schimbare posibilă şi cred că este puţin probabil să poată curăţa bine toate aceste materiale. Materialele de lectură neesenţiale ar crea un risc mai mare de expunere la virus”, a declarat Chula Sukmanop, directorul general al Autorităţii de Aviaţie Civilă din Thailanda.

Nu este prima oară când autorităţile ţării asiatice recurg la o astfel de măsură. Respectivele servicii au mai fost interzise şi în perioada 26 aprilie 2020 – 31 august 2020.

Este important de menţionat că măsura se aplică doar în cazul articolelor achiziţionate ori distribuite la bordul aeronavei, precum meniurile, cataloagele duty-free sau revistele de zbor. Călătorii vor putea aduce în continuare materiale tipărite de acasă, pe care trebuie să le ia cu ei la coborâre.

În schimb, consumul de alimente sau băuturi este complet interzis în timpul zborurilor interne, întrucât purtarea măştii este obligatorie pe tot parcursul călătoriei. Apa va putea fi distribuită doar la cererea pasagerilor, în situaţii precum administrarea de medicamente.

Călătoriile aeriene interne din Thailanda sunt, în prezent, la aproximativ 40% din capacitatea obişnuită.

Sursa: Digi24

Ultima oră