Polițiștii, mesaj pentru sibieni - “Nu ieșiți din case de revelion”
foto: arhivă

Polițiștii le transmit sibienilor să nu uite de măsurile impuse în această perioadă nici în noaptea dintre ani.

„Având în vedere situaţia epidemiologică înregistrată la nivelul judeţului Sibiu, le reamintim tuturor celor care își petrec Revelionul 2021 în județul nostru faptul că în zilele următoare se aplică în continuare măsurile impuse prin Hotărârea nr. 118/15.12.2020 emisă de CJSU Sibiu, ținându-se cont de prevederile H.G. nr. 1065/2020 și Legii nr. 55/2020”, transmite Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Astfel, în această perioadă, trebuie să acordăm prioritate respectării normelor sanitare pentru ca trecerea dintre ani să fie una în bucurie și siguranță totodată.

Polițiștii transmit următoarele:

  • Purtați masca sanitară în spațiile publice, în spațiile comerciale, în mijloacele de transport în comun și la locul de muncă!
  • Nu organizați și nu participați la reuniuni, petreceri în spații închise/deschise, publice/private!
  • Nu circulați pe stradă în grupuri formate din mai mult de 6 persoane care nu fac parte din familia dumneavoastră!
  • Nu circulați pe stradă între orele 23,00 – 05,00 decât în caz de urgență medicală sau în interes de serviciu (situații în care trebuie să prezentați legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau declarație pe propria răspundere).

„Oricât de tentant este ca la miezul nopții de revelion să ieșiți din casă, să vă întâlniți cu prietenii, vecinii, rudele apropiate, faceți un efort și rămâneți în căminele dumneavostră pentru binele tuturor!”, spun polițiștii sibieni.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică