Vaccinul anti covid trebuie făcut și de pacienții care au trecut prin boală
FOTO Profimedia

Specialiștii spun că și cei care au fost infectați cu covid 19 ar trebui să se vaccineze. Explicația este că anticorpii proveniți în urma bolii dispar după o anumită perioadă de timp, iar cei din vaccin sunt mai puternici și durează mai mult, scriu stirileprotv.ro

Împreună sporesc apărarea corpului în cazul unei viitoare expuneri. Au trecut, deja, 9 luni de la primele teste, aşa că, producătorii serurilor anti-COVID folosite la noi au constatat că durata medie a imunizării oferite variază între o jumătate de an şi 8 luni. În schimb, după boală, numărul de anticorpi scade mult, după câteva săptămâni, mai ales la cei cu forme uşoare.

Vaccinul anti covid trebuie făcut și de pacienții care au trecut prin boală

„Doamnă, pot să vă pun şi eu o întrebare? Dacă eu am avut COVID, trebuie să mă mai vaccinez, când va fi cazul?”, întreabă un pacient specialistul.

Dr. Simin Florescu, medic infecțioase: „Da, pentru că imunitatea după boală rezistă doar puţin”.

Au dat piept cu boala, au fost declaraţi vindecaţi, iar acum se întreabă dacă mai are rost să se vaccineze. Răspunsul medicilor este fără echivoc – DA.

Dr. Gindrovel Dumitra: „În momentul în care îşi administrează vaccinul şi are deja un titru foarte mic de anticorpi, practic vaccinul funcţionează ca un rapel, ca un booster. Reînnoieşte memoria organismului în ceea ce priveşte relaţia pe care a avut-o cu acest virus. Şi în acest fel, practic, acele limfocite cu memorie se trezesc, fabrică şi mai mulţi anticorpi, iar pacientul va avea o memorie mult mai bună dacă primeşte acest vaccin”.

Chiar în cabinetul acestui medic, şi menajera, şi îngrijitorul, au fost infectaţi, şi recomandarea de a face vaccinul e valabilă pentru amândoi. Însă diferă momentul, pentru că trebuie să fie în perioada de post-convalescență. Femeia, care s-a îmbolnăvit în octombrie, e gata de vaccinare acum. Bărbatul, care abia a devenit negativ, mai are de aşteptat. Principiul este, după o formă uşoară, se aşteaptă o lună pentru a primi vaccinul. După o formă severă, spun doctorii, trebuie aşteptat trei luni.

Anticorpii de după boală sunt mai limitaţi, undeva cam la 3 luni. Pe când, după vaccin avem o perioadă mai mare cu anticorpi, undeva pe la 8 luni.

Cum ştim că protecţia vaccinală durează cel puţin 6 luni? Pentru că testele clinice pe oameni ale vaccinurilor autorizate acum şi pentru România, au început la jumătatea lui martie. Iar de atunci subiecţii care au primit dozele au fost testaţi periodic, la 2-3 săptămâni. S-a măsurat cantitatea de anticorpi fixată în organism şi care apare în sânge. În paralel, a fost observată evoluţia anticorpilor dobândiţi prin infectarea naturală. Pe scurt, cei de după boală au atins, în medie, numărul optim după 2 luni şi au scăzut progresiv, până la zero, la 4-5 luni.

În schimb, anticorpii “gata făcuţi” din seringă au rezistat mai mult. În plus, sunt date care arată că riscul să mai faci o formă gravă după vaccin scade considerabil.

Oricum, producătorii vaccinului Comirnaty, folosit acum în România, garantează că administrarea la foştii infectaţi este absolut sigură şi nu va provoca, sub nicio formă, o reinfectare. Fapt confirmat, de altfel, de Agenţia Europeană a Medicamentului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică