Revelion 2020 vs. Revelion 2021 - De la un oraș plin de turiști, la hoteluri goale

De aproape un an de zile, omenirea se luptă cu un inamic invizibil. Virusul SARS-CoV-2 ne-a schimbat complet viețile, astfel că am învățat să trăim altfel – fiind mai precauți și având mai multă grijă de noi și de cei din jur. Ne lipsesc multe lucruri. Lucruri care, poate, acum un an, nu aveau atât de mare importanță. În preajma sărbătorilor, când luăm o pauză de la muncă, simțim parcă și mai mult nevoia de socializare și de „escapadă”. Tocmai de aceea, în anii precedenți, Sibiul a fost plin de turiști dornici să descopere unul dintre cele mai frumoase orașe românești. În acest an, lucrurile sunt diferite. Fără Târg de Crăciun, fără concert de Revelion și fără foc de artificii – o decizie luată pentru a limita pe cât posibil răspândirea coronavirusului – turiștii nu s-au mai înghesuit.

Una dintre destinațiile de vacanță preferate de turiștii din țară, dar și din străinătate, indiferent de anotimp, este Sibiul. Fie că e vară și cald, fie că temperaturile sunt scăzute, mii de oameni ajung să viziteze unul dintre cele mai frumoase orașe din România. Anul acesta, lucrurile au fost complet diferite. Turiștii au ajuns în Sibiu în număr mult mai mic, iar de Revelion lucrurile nu se vor schimba. Până anul trecut, oamenii erau atrași de frumusețea Târgului de Crăciun, de spectacolul de Revelion și de focul de artificii. Din cauza pandemiei de COVID-19, toate aceste evenimente au fost anulate, pentru a evita răspândirea virusului.

Dacă la finalul anului 2019 unitățile de cazare erau epuizate, în acest sfârșit de an, în hoteluri „bate vântul”. Nu a fost o cerere la fel de mare, și este de înțeles. În mare parte, oamenii vor petrece trecerea dintre ani acasă, în familie.

Potrivit site-ului Booking, la începutul lunii decembrie 2019, 95% din locurile de cazare, pentru Revelion, erau epuizate. La acea dată, doar 45 de proprietăți din Sibiu mai aveu locuri disponibile în perioada 31 decembrie 2019 – 1 ianuarie 2020.

În acest an, situația este diferită. Mai sunt multe unități de cazare care au locuri libere. Potrivit datelor oferite de Booking, peste 150 de proprietăți au camere disponibile.

Revelion 2020 vs. Revelion 2021 - De la un oraș plin de turiști, la hoteluri goale

Prețurile la cazările din Sibiu

Cât despre prețuri, acestea sunt mai ridicate față de anul trecut. Două persoane vor plăti pentru o noapte la un hostel din centrul orașului 15 euro. Totodată, pentru o noapte la o pensiune, situată la șase kilometri de zona centrală, turiștii vor plăti 28 de euro.

Sunt însă și unități de cazare pentru turiștii mai pretențioși care vin în oraș. La Hilton, singurul hotel de 5 stele, două persoane vor plăti pentru o noapte de cazare 528 de euro. De asemenea, două persoane care aleg să petreacă noaptea dintre ani într-un apartament, de exemplu la BIS Apartment, vor plăti puțin peste 2.000 euro.

Ultima oră