Calea Dumbrăvii devine prima arteră smart a Sibiului

În 30 decembrie, primarul Astrid Fodor a semnat contractul pentru execuția lucrărilor pe Calea Dumbrăvii, tronsonul dintre bulevardul Mihai Viteazu și strada Ludoș. Acesta s-a semnat cu firma SC Terra Building SRL Sibiu, reprezentată de domnul Bacilă Stefan Mihai, director general, firma câștigând contractul în urma unei proceduri de achiziție la care s-au prezentat doi ofertanți. Valoarea contractului este de 18,7 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile obținute de Primăria Sibiu.

„Este prima stradă din Sibiu care va urma un nou concept, acela al mobilității urbane smart. Lățimea generoasă a străzii ne permite să o amenajăm astfel încât sibienii să fie încurajați să utilizeze bicicleta, transportul public sau deplasarea pietonală, în locul mașinii personale. În același concept, va urma crearea unor culoare de mobilitate pe Calea Șurii Mici, precum și culoarele de mobilitate de pe bulevardul Mihai Viteazu și strada Rahovei.”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Firma contractată va realiza lucrările propriu-zise în termen de 14 luni de la data emiterii ordinului de începere, acesta urmând să se emită în luna martie 2021.

Calea Dumbrăvii devine prima arteră smart a Sibiului

Amenajări SMART pentru o mobilitate mai prietenoasă cu mediul:

✔ De-a lungul străzii, de la bulevardul Mihai Viteazu și până la strada Ludoș din cartierul Valea Aurie, se vor amenaja 2,4 km de piste sigure pentru biciclete, în dublu sens, pe o parte a străzii, separate de traficul auto prin borduri. Pentru a asigura și accesul la o bicicletă, în zonă se vor crea două centre de închiriere a bicicletelor în cadrul proiectului Sibiu Bike City, în curs de realizare și acesta. De asemenea, de-a lungul străzii se vor monta și rastele pentru biciclete.

✔ Bandă dedicată exclusiv autobuzelor, pe tronsonul dintre bulevardul Mihai Viteazu și strada Siretului și permiterea circulației autobuzelor în sensul invers traficului auto, dinspre b-dul Mihai Viteazu spre strada Siretului. Astfel va crește viteza de deplasare a mijloacelor de transport public, care vor avea condițiile să respecte programul de circulație mai îndeaproape. De asemenea, proiectul include amenajarea a trei noi stații de autobuz.

Precizăm, de asemenea, că pe traseul nr. 13 care tranzitează Calea Dumbrăvii se vor introduce autobuze electrice, care se vor achiziționa printr-un alt proiect realizat de Primăria Sibiu în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. În acest mod, Municipiul Sibiu continuă măsurile concrete pentru reducerea emisiilor nocive generate de traficul auto.

✔ Reamenajarea trotuarelor, încurajând astfel deplasarea pe jos și plimbările spre o zonă de agrement importantă a Sibiului: Zoo – Muzeul Astra. Trotuarele vor avea o lățime generoasă, între 2 și 2,5 metri. Acestea vor fi prevăzute la intersecția cu traficul auto și pistele pentru biciclete cu un sistem de ghidare pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, la intersecții se vor crea rampe de acces între trotuar și carosabil.

Trotuarele vor fi mărginite de zone verzi: aproximativ 10.000 mp de gazon și arbuști și peste 200 de arbori. Pe ambele trotuare vor fi amplasate coșuri stradale de gunoi și bănci cu spătar, două dintre acestea fiind smart

Calea Dumbrăvii devine prima arteră smart a Sibiului

LUCRĂRI AMPLE PENTRU MODERNIZAREA INFRASTRUCTURII STRĂZII:

⮚ Reabilitarea rețelei de distribuției a apei pe tronsonul cuprins între strada Privighetorii și bulevardul Mihai Viteazu și extinderea acesteia între strada Nicolae Filimon și bulevardul Mihai Viteazu.
⮚ Realizarea unei rețele de canalizare menajeră între strada Nicolae Filimon și strada Alexandru Vlahuță
⮚ Execuția unei rețele de canalizare pluvială între strada Panait Cernea și strada Ioan Slavici.
⮚ Realizarea canalizației subterane pe tronsonul dintre Cimitir și intersecția cu str. Ludoș pentru coborârea cablurilor suspendate. Menționăm că pe tronsonul dintre bulevardul Mihai Viteazu și Cimitir canalizația a fost creată deja pe un proiect realizat anterior de Primărie
⮚ Modernizarea sistemului de iluminat public prin instalarea a 170 de stâlpi noi, echipați cu corpuri de iluminat cu LED
⮚ Modernizarea carosabilului, sensul unic de circulație al autoturismelor fiind menținut
⮚ Amenajarea a aproximativ 200 de locuri parcare pe aliniamentele străzii.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Bulevard SMART!
    Probabil: Bulevard SPART!
    Bulevard emblematic al Sibiului (Calea Dumbrăvii!!!) cu 4 (patru) benzi să-l transformi in sens unic cu 2 benzi este o dovada crasa de incompetenta in gestionarea traficului din Sibiu.