amenzi de aproape 20.000 de lei pentru sibienii prinși fără mască
foto: arhivă

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 121 de forțe ale poliției și poliției locale.

Astfel, au fost verificate 1.261 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 73 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 294 de mijloace de transport.

În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 95 de sancțiuni contravenționale în valoare de 24.000 de lei, din care:

  • 2 sancțiuni în valoare de 7.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei (o sancțiune în valoare de 5.000 de lei aplicată unui bărbat în vârstă de 63 de ani, din orașul Copșa Mică și o sancțiune în valoare de 2.000 de lei aplicată unui bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitatea Netuș);

Vezi mai multe aici: Doi sibieni amendați cu 7.000 de lei pentru că nu au stat în carantină

  • 84 de sancțiuni în valoare de 14.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție;
  • 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Polițiștii locali sibieni au verificat 221 de persoane și au aplicat 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei, dintre care 1 sancțiune pentru nepurtarea măștii sanitare și 3 sancțiuni pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

În cursul zilei de 29 decembrie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.

De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse pe raza stațiunilor montane Păltiniș și Bâlea.

În urma desfășurării activităților au fost aplicate 7 avertismente scrise și o amendă în valoare de 1000 lei pentru nerespectarea măsurilor dispuse.

Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. De asemenea 2 polițiști de frontieră au desfășurat acțiuni pe raza Mun. Sibiu, fiind efectuate verificări pentru un număr  de 29 persoane aflate în carantină și 24 persoane aflate în izolare.

În data de 29 decembrie 2020, inspectorii DSVSA SIBIU au efectuat un număr de 4 controale la unități de procesare și vânzare cu amănuntul al produselor alimentare din județul Sibiu. De asemenea, în cadrul unui control într-o piață agroalimentara, au fost verificați comercianții de produse alimentare, fiind aplicate un număr de 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6000 lei, precum și un avertisment. De asemenea s-au confiscat preparate din carne în cantitate de 18 kg.

Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.

Ultima oră

Comentariul meu