Restaurantele din județul vecin se redeschid - Cum stă situația la Sibiu
foto: arhivă

Autoritățile din județul Vâlcea au decis că restaurantele și cafenelele se pot redeschide. Numărul cazurilor de coronavirus a scăzut, iar potrivit statisticilor, rata de infectare este de 1,5 persoane infectate la mia de locuitori, scrie Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Vâlcea, incidența cazurilor de Covid-19 în județ a scăzut sub 3/1000 de locuitori, ceea ce va duce la o relaxare a măsurilor aplicate pentru a preveni răspândirea bolii.

Astfel, activitatea restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23.00. De asemenea, sunt valabile aceleași reguli în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. În cazul acestor operatori economici, programul de funcționare este în intervalul orar 05:00 – 21:00.

Totodată, vor fi permise, în limita a 30% din capacitate, activitățile din cadrul cinematografelor și instituțiilor de spectacole din tot județul. În ceea ce privește organizarea și desfășurarea de reuniuni și petreceri cu prilejul sărbătorilor sau aniversărilor, potrivit hotărârii adoptate, acestea sunt în continuare interzise în toate spațiile publice sau private deschise și închise.

De asemenea, rămân în vigoare măsurile privind obligativitatea purtării măștii de protecției atât în spațiile deschise cât și în cele închise și interzicerea deplasărilor în intervalul orar 23:00 – 05:00. Conform Prefecturii Vâlcea, modificarea restricțiilor intră în vigoare marți.

Ce se întâmplă cu restaurantele din Sibiu

Restaurantele și cafenelele din Sibiu se vor redeschide doar după rata de infectare va rămâne sub 3 cazuri la mia de locuitori vreme de 14 zile, potrivit Prefecturii Sibiu. Deocamdată, acestea nu se pot redeschide la interior.

Municipiul Sibiu înregistrează luni, 28 decembrie, a treia zi cu o rată de sub 3 la mia de locuitori. Detalii AICI.

Ultima oră