În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 86 de forţe ale poliției și poliției locale.
Astfel, au fost verificate 1.052 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 50 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 24 mijloace de transport13 de mijloace
În urma controalelor efectuate, polițiștii sibieni au aplicat 52 sancțiuni contravenționale în valoare de 23.500 de lei, din care:
- 40 de sancțiuni în valoare de 20.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție
- 4 persoane fizice au fost avertizate în scris pentru nerespectarea distanțării fizice
- O sancțiune contravențională în valoare de 3.000 de lei a fost aplicată unei persoane fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite restricții/interdicții și
- 7 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.
Citește și: Sibian amendat pentru că a primit colindători
Polițiștii locali sibieni au verificat 232 de persoane. În cursul zilei de 25 decembrie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu.
De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse pe raza stațiunilor montane Păltiniș și Bâlea.
În urma desfășurării activităților au fost aplicate două avertismente scrise și două amenzi în valoare de 1.000 lei pentru nerespectarea măsurilor dispuse.
Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale.
Vă reamintim faptul că puteți sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19 la TELVERDE – 0 800 800 165.
Eu am primit avertisment scris după 2 săptămâni, de la poliția locală Cisnădie, pentru că nu purtam masca.M- am dat jos din mașină în parcarea blocului( I.Rosetti) cu o găleată in mână, m- am dus la ușă din spate să iau de pe canapea o poșetă cu actele și masca, timp in care , trecând poliția, m- au chemat la ei cu buletinul, fără să se legitimeze sau să discute.Asta e pregătirea și presiunea pusă pe cetățean.Cand am primit prin poștă „avertismentul”, data întocmirii p.verbal era chiar ziua primirii 20 dec.
Asta e cu ce se ocupă poliția română acum ,sa dăm amenzi!;Și pentru ce ? Pentru că nu purtam o masca ,cică,necorespunzător,de parcă ei în mașina de poliție stau cate 4 și fără mască pe figură!!! Se deplasau spre Shopping mall Selimbar și când au trecut pe lîngă mine cu mașina,eu fiind pe strada erau fără mască ,în mașina ,toți 4 ! Despre ce vorbim,atunci?? Apropo,toți cei care primesc asemenea amenzii contravenționale,abuzive ,sa le CONTESTE in instanță ,și pe deasupra sa ii de-a in judecată pe cei care au semnat acel proces verbal pentru Abuz în serviciu, și să ceară daune morale!!! Sa vedem cum se liniștesc ei sa abuzeze oamenii aiurea ,in loc sa se ocupe de furturi,violuri ,hoții, tâlharii,răpiri ,etc! Cred că de aceea sunt plătiți din bani publici să își facă treabă ,nu sa se plimbe că „vodă prin loboda”! In primul rand că se încalcă Carta drepturilor omului,clar ,și doi,aceste HG și OUG , NU au statut de lege,nu există paragraf , articolul ,amendament in Codul Penal sau Civil pentru care se poate aplica o sancțiune pecuniară sau punitivă , pentru că NU există infracțiunea!!! Întrebați orice polițist care e legea și articolul în bază căruia el întocmește un proces-verbal? Nu știe ! E o intimidare tot acest demers! O avocată a câștigat în instanță,in prima instanță ,desființarea acestui abuz ! Cum să porți afară in aer liber masca pe figură când nu e nimeni lîngă tine ? A fost oprită o doamna care era singura pe toată stradă și amenințată că va fi amendata daca nu poartă masca,iar ea le a spus în clar ,că e singura pe o raza de 300 m cui sa îi facă rău sau de unde sa ia virusul???? Deja ne aberam ,devine obsesie ,o psihoza! Ne dați un Nr la care sa facem sesizare,pe bune??? Ce suntem delationisti,turnători? Asta vreți să devină poporul român,un popor de turnători? Asta va învățați copii,noua generație,sa devină turnători ,sa dea in gat pe alți? Rușine!
Ar trebui trimiși polițiști de la Sibiu și in Constanta sa împartă ceva amenzi?