Meteorologii anunță că prima lună a anului 2021 va fi una călduroasă. Se vor înregistra temperaturi ridicate decât în mod obișnuit, notează Mediafax.
În prima lună din anul 2021 meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit și precipitații normale.
28 decembrie – 4 ianuarie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele sud-estice. Regimul pluviometric va fi local excedentar în zona Carpaților Meridionali, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
4 – 11 ianuarie
Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare în regiunile extracarpatice, dar mai ales în zonele montane și sub-montane din jumătatea sudică a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
11 – 18 ianuarie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluiovmetric estimat pentru această perioadă va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
18 – 25 ianuarie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi posibil excedentare, local, în nord- vestul țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Sursa: Mediafax