Atmosfera minunată a sărbătorilor işi face deja simțită prezența prin împodobirea gospodăriilor cu luminile jucăușe ale ghirlandelor și ale instalațiilor electrice luminoase iar o tradiție importantă pentru fiecare dintre noi, reprezintă împodobirea pomului de Crăciun, un moment de sărbătoare şi bucurie în special pentru cei mici, ei fiind cei care, cu inocența lor caracteristică, păstrează permanent în sufletele noastre, a adulților, sentimentele de bucurie și fericire.
Deoarece bradul reprezintă una dintre decorațiunile centrale folosite în acest scop, reamintim că trebuie acordată o importanţă deosebită asupra locului unde acesta este amplasat şi asupra elementelor decorative utilizate. Nu trebuie să uităm că pomul de Crăciun, natural sau artificial, se poate aprinde şi arde extrem de violent, contribuind la propagarea rapidă a unui incendiu.
Pentru a preîntâmpina astfel de situații nefericite și a vă bucura în siguranță, alături de cei dragi, de Sărbătorile de iarnă, pompierii militari sibieni vă recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:
- nu amplasaţi bradul în vecinătatea surselor de căldură (radiatoare, reşouri etc.) sau în apropierea materialelor combustibile (perdele, draperii, piese de mobilier etc.);
- nu aprindeți artificii sau lumânări în bradul de Crăciun sau în apropierea acestuia. Indiferent dacă este natural sau artificial, pomul se poate aprinde rapid, conducând la incendierea locuinței;
- fixaţi bradul în condiţii de siguranţă, luând măsuri de împiedicare a răsturnărilor accidentale;
- la părăsirea locuinţei, întrerupeţi alimentarea instalaţiilor electrice și a decoraţiunilor;
- supravegheaţi în permanenţă copiii, eliminaţi din jocul lor artificiile, lumânările aprinse şi păstraţi la locuri sigure chibriturile şi brichetele;
- Nu utilizați instalații / decorațiuni electrice cu defecțiuni sau improvizații;
- Nu utilizați lumânări sau alte surse de aprindere cu flacără deschisă în apropierea materialelor combustibile sau inflamabile;
”De asemenea, atragem atenţia asupra pericolului de incendiu la care se expun persoanele care utilizează sisteme de încălzire defecte sau care manifestă neglijenţă în folosirea mijloacelor de încălzire şi a surselor de foc.
Totodată, menționăm că pompierii militari sibieni se află nonstop la datorie, pregătiți să răspundă prompt în sprijinul cetățenilor pentru gestionarea situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.