Tensiuni la Tursib pe seama salariilor
foto: arhivă

Sindicatul Dumbrava Transport Public Local Sibiu, Sindicatul Șoferilor și Blocul Național Sindical atrag atenția asupra posibilității apariției unor „tensiuni sociale majore” la Tursib pe tema salariilor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Blocul Național Sindical – Filiala Județeană Sibiu, un scandal este pe punctul de a izbucni la Tursib, fiind generat de discuțiile purtate între reprezentanții organizațiilor sindicale din cadrul Tursib SA și conducerea societății referitor la condițiile de salariare.

Se pare că organizațiile sindicale au venit cu mai multe soluții pentru ca salariile să poată crește, însă reprezentanții Tursib nu au fost de acord cu cele propuse. Practic, salariile au fost crescut cu suma de 150 de lei, dar s-a renunțat la banii oferiți angajaților de sărbători.

„Deși reprezentanții organizațiilor sindicale au avansat multiple soluții pentru acordarea unei creșteri salariale decente cu încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli, reprezentanții societății au oferit suma de 150 de lei brut (circa 80 de lei net) – o creștere salarială cu 0,9 lei/oră – condiționată de renunțarea la ajutoarele materiale pentru sărbători în suma de 150 lei/salariat și 150 de lei/copil/salariat”, se arată în comunicat.

Organizațiile sindicale spun că, din cauză că s-a renunțat la aceste ajutoare materiale, este posibil să apară „tensiuni greu de controlat”.

„Având în vedere faptul că solicitarea salarială a sindicatelor totalizează suma de 14.000 de lei pentru anul 2020, iar renunțarea la ajutoarele materiale de sărbători totalizează suma de 75.000 de lei pentru anul 2020, considerăm că propunerile organizațiilor sindicale sunt rezonabile, acestea manifestându-și astfel deschiderea pentru încheierea unui acord asupra salarizării”, se mai arată în comunicat.

Organizațiile sindicale au demarat procesul de consultare cu membrii de sindicat. „În aceste condiții atragem atenția factorilor de decizie și opiniei publice asupra faptului că există pericolul manifestării unor tensiuni sociale greu de controlat”, potrivit comunicatului.

Ultima oră

Un răspuns la “Tensiuni la Tursib pe seama salariilor”