Un șofer „mut de beat” a făcut accident între Botorca și Blăjel - Avea o alcoolemie de 2,40
Foto Arhivă

Un șofer s-a îmbătat și a plecat la plimbare cu mașina. Aburii alcoolului i-au încețoșat privirea, astfel că, între localitățile Botorca și Blăjel, a făcut accident. A intrat pe contrasens și s-a izbit de un autoturism condus regulamentar.

„La data de 19 decembrie a.c., în jurul orei 19,45, pe DN 14A, între localitățile Botorca și Blăjel,  în timp ce conducea un autoturism, un medieșean în vârstă de 41 de ani a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Un șofer „mut de beat” a făcut accident între Botorca și Blăjel - Avea o alcoolemie de 2,40

Testarea alcoolscopică a șoferului care a provocat tamponarea a rezultat într-o concentrație de 2,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge, în cauză fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică