Un tânăr din județul Olt a fost prins în municipiul Sibiu, conducând un autoturism, deși avea permisul suspendat. Polițiștii au deschis un dosar penal.
„În seara zilei de 19 decembrie a.c., în jurul orei 23,00, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 20 de ani, domiciliat în județul Olt”, transmite Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că dreptul șoferului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat, pe numele său fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 2 din Codul Penal.