Un bărbat a murit în spital la Mediaș, acolo unde a fost dus în stare gravă în urma unui scandal ce a avut loc la Hoghilag pe fondul consumului de alcool. O persoană este acum acuzată de omor după ce i-a provocat sibianului mai multe leziuni care i-au adus, într-un final, sfârșitul.
Totul s-a petrecut săptămâna trecută, în cursul serii de luni. Mai multe persoane s-au adunat la băut. S-au îmbătat, astfel că lucrurile au degenerat, un bărbat fiind agresat până când a intrat în comă.
„În fapt s-a reţinut că, în data de 14.12.2020, în jurul orei 2200, pe raza localităţii Hoghilag a avut loc o agresiune între mai multe persoane pe fondul consumului de alcool, ce a avut ca urmare vătămarea gravă a unuia dintre participanţi, persoana vătămată S.C. (în vârstă de 38 ani, domiciliat în jud. Sibiu), care a fost transportat de urgenţă iniţial la Spitalul Municipal Mediaş şi ulterior la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în stare comatoasă, acesta suferind un traumatism cranio cerebral acut”, spune prim procurorul Ion Veștemean, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Agresorul a fost inițial cercetat pentru tentativă de omor. Victima a murit între timp
Cel care l-a băgat în spital pe sibian a fost, inițial, urmărit penal pentru tentativă de omor. Încadrarea juridică a fost schimbată însă la infracțiunea de omor, după ce bărbatul care în tot acest timp a fost spitalizat, a murit.
Principalul suspect este și el din județul Sibiu și are 36 de ani.
„Prin ordonanţa din data de 15.12.2020, s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prev. şi ped. de art. 32 alin. 1 Cod pen. rap. la art. 188 alin. 1 Cod pen. iar prin ordonanţa din data de 20.12.2020, urmare a decesului la această dată a persoanei vătămate, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tentativă la omor în infracţiunea de omor, prev. şi ped. de art. 188 alin. 1 Cod pen.
Prin ordonanţa din data de 20.12.2020, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul C.D.A. (în vârstă de 36 ani, domiciliat în jud. Sibiu)”, mai spune Veștemean.
Propunere de arestare preventivă
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prin ordonanţa din data de 21.12.2020 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penală pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. şi ped. de art. 188 alin. 1 Cod pen., urmând a se solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu arestarea preventivă a acestuia, pentru o perioadă de 30 zile.
Pe parcursul cercetărilor penale, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale şi Poliţia Oraşului Dumbrăveni.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.